El e Tică, cel mai bine intenţionat infractor din Iaşi: condamnat după ce a vrut să îi facă Mariei o bucurie! (EXCLUSIV)

3883

@ Un ieşean a fost pedepsit recent de judecători, după ce a vrut să verifice o butelie cu gaz cu o brichetă @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat pe Tică Atasiei la 4 luni de închisoare, cu amânare, pentru distrugere din culpă @ La audieri, Tică a recunoscut comiterea faptei

Un individ care a vrut să facă o faptă bună, dar a făcut o pagubă de vreo 25.000 de lei s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor ieşeni. Astfel, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat pe Tică Atasiei.

„Instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni cu inculpatul Tică Atasiei. Stabileşte inculpatului, fără antecedente penale, pedeapsa principală de 4 luni de închisoare, cu amânare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă”, au afirmat judecătorii ieşeni.

Tică, de la Răducăneni, acuzat de distrugere din culpă

Procesul lui Tică, de la Răducăneni, a început pe data de 25 februarie 2022. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni au trimis la instanţă acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

„În dimineaţa zilei de 25 august 2018, inculpatul i-a schimbat butelia de la aragaz numitei Maria C., din satul Hagiului, iar, după aceea, a verificat eventualele scurgeri de gaz cu o brichetă (nefiind respectate instrucţiunile de lucru privind verificarea buteliilor GPL), moment în care a izbucnit un incendiu care a distrus bucătăria de vară, paravanul, o cameră de la imobilul de locuit şi un hol, acoperişul şi alte bunuri, prejudiciul total fiind în cuantum de aproximativ 25.000 de lei (după estimările persoanei vătămate). Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a declarat că a ajuns la un acord cu procurorul cu privire la şi felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi stabilită acestuia”, au afirmat magistraţii ieşeni.

Maria, cu bucătăria distrusă după montarea buteliei

Oamenii legii au adăugat că incendiul a distrus, de asemenea, un butoi, o masă, scaune, o dormeză, un frigider, o masă de 6 persoane, lenjerie, covoare, un televizor, maşina de cusut, mobila de bucătărie, haine şi veselă.

Valoarea totală a bunurilor distruse prin incendiere a fost estimată de către persoana vătămată, Maria C., la suma de 25.000 de lei, nefiind formulată vreo cerere de constituire de parte civilă în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.