12.6 C
Iași
marți, mai 5, 2026
Acasă Deschidere Schema prin care un afacerist a jefuit bugetul Casei de Asigurări de...

Schema prin care un afacerist a jefuit bugetul Casei de Asigurări de Sănătate: a angajat fictiv un bolnav de cancer și a încasat o sumă uriașă

449
Dumitru Gîrtan și CAS Iași

@Un afacerist din Iași a pus la cale o schemă prin care a prejudiciat bugetul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Iași@ Dumitru Gîrtan a angajat fictiv un bărbat bolnav de cancer, cu un salariu de 28.000 de lei pe lună, iar după două zile de muncă, acesta a intrat în concediu medical, încasând zilnic peste 1.200 de lei indemnizație@ Problema este că, pentru 10 dintre lunile în care angajatul s-a aflat în concediu medical, firma nu a putut demonstra că i-a achitat acestuia indemnizația de concediu medical@ Astfel, CAS Iași a decis să impute firmei Escape System SRL suma de 325.611,03 lei, dintre care 249.413 lei reprezintă contravaloarea indemnizațiilor pentru care nu s-a făcut dovada că au ajuns la angajat, 753,90 lei provin dintr-o eroare de calcul a indemnizației de concediu medical, iar 75.444,13 lei reprezentând dobânzi și penalități@ Firma Escape System SRL a refuzat să achite suma stabilită și a contestat în instanță raportul de control întocmit de Casa de Asigurări de Sănătate Iași@

Escape System SRL este o firmă cu obiect de activitate „alte activități de servicii privind tehnologia informației”, administrată de Petru Chiriac și controlată de Dumitru Gîrtan, care a avut sediul în cadrul CIP Tomești. Dumitru Gîrtan este cunoscut în Iași pentru activitatea sa în domeniul administrării private de imobile, prin INAAP (Institutul Național pentru Administrarea Asociațiilor de Proprietari), societate pe care a fondat-o, dar în care în prezent apar asociați doar mama sa, Glinschi Alexandra, și Petru Chiriac, administratorul Escape System SRL. Omul de afaceri Dumitru Gîrtan a fost implicat în mai multe firme aflate în dificultate sau în faliment, precum Multicont Service, Multicont Mar și Fini Grup. De altfel, surse din cadrul CAS Iași au explicat că, pe întreaga durată a controlului, Dumitru Gîrtan a acționat și a semnat documentele în calitate de administrator.

La data de 30 august 2021, l-a angajat pe Adrian Bălteanu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, bolnav de cancer. Bărbatul a fost angajat ca manager de proiect, cu normă de lucru de 4 ore pe zi, având un salariu brut de 28.000 lei pe lună.  În perioada 27 ianuarie – 5 martie 2025, inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Iași au efectuat un control tematic în cadrul Escape System SRL și au verificat modul de determinare a indemnizațiilor suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În perioada controlului, Dumitru Gîrtan a acționat în calitate de împuternicit al administratorului societății Escape System SRL, reprezentând societatea în relația cu inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Iași. În timpul controlului s-a constatat că, în perioada septembrie 2021 – august 2022, lui Adrian Bălteanu i-au fost acordate 12 concedii medicale pe codul de indemnizație 14 („Neoplazii, SISA”), decontate 100%, cu diagnostic cod 100.

Angajatul a intrat în concediu medical după doar două zile de muncă

Angajatul a lucrat doar două zile, respectiv pe 30 și 31 august 2021, după care a intrat în concediu medical. Ulterior, a primit de la Casa de Asigurări de Sănătate 1.272,50 lei pe zi, deși suma maximă pe care ar fi trebuit să o încaseze era de 1.254,55 lei pe zi. Prin urmare, pentru luna septembrie 2021, Escape System SRL a solicitat pentru angajat o indemnizație în valoare de 19.088 lei, deși suma corectă ar fi trebuit să fie 15.055 lei, adică cu 4.033 lei mai puțin. Aceasta nu este însă singura neregulă descoperită de inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Iași.  Reprezentanții Escape System SRL au putut dovedi că indemnizația de concediu medical a ajuns la angajat doar pentru două luni, respectiv mai 2022, când firma i-a achitat lui Adrian Bălteanu, prin ordin de plată, suma de 18.896 lei, și iunie 2022, când acesta a primit suma de 17.178 lei. În august 2022, când angajatul ar fi trebuit să încaseze indemnizația pentru luna iulie, acesta era deja decedat, iar statul de plată a fost semnat chiar de Dumitru Gîrtan. În schimb, pentru lunile septembrie 2021, octombrie 2021, noiembrie 2021, decembrie 2021, ianuarie 2022, februarie 2022, martie 2022, aprilie 2022 și iulie 2022 Escape System SRL nu a putut demonstra, cu înscrisuri, că indemnizația de concediu medical a ajuns la angajat. Astfel, CAS Iași a decis ca firma să ramburseze suma de 325.611,03 lei, dintre care 250.166,90 lei reprezintă indemnizațiile încasate de Escape System SRL, dar neplătite angajatului, iar 75.444,13 lei reprezintă dobânzi și penalități.

Escape System SRL nu dorește să ramburseze sumele către CAS Iași

Firma Escape System SRL a refuzat să plătească suma stabilită și a contestat în instanță raportul de control emis de Casa de Asigurări de Sănătate Iași, procesul aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Iași. Firma a susținut că ar fi putut prezenta dovada plăților indemnizațiilor către angajat, însă nu mai are documentele societății, întrucât dezvoltatorul Cătălin Toma, proprietarul imobilului în care Escape System SRL și-a desfășurat activitatea, a închiriat clădirea unei alte firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.