Au încercat să îi ducă de nas pe procurorii ieşeni! Totul, pentru a smulge 5.000 de euro din mâinile anchetatorilor! (EXCLUSIV)

841
perchezitii DIICOT
perchezitii DIICOT

@ Doi indivizi au fost pedepsiţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să îi ducă de nas pe procurorii ieşeni @ Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi i-au amendat penal pe Mădălina Hoţoi şi pe Valentin Apăvăloaiei @ Asta, după ce aceştia au fost acuzaţi că ar fi perfectat o tranzacţie falsă

Doi indivizi au fost pedepsiţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să îi ducă de nas pe procurorii ieşeni. Aşadar, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi i-au amendat penal pe Mădălina Hoţoi şi pe Valentin Apăvăloaiei.

Cei doi au primit câte o amendă penală de 6.000 de lei, sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, magistraţii au dispus desfiinţarea înscrisului sub semnătură privată în ce priveşte data trecută în contractul tipizat intitulat contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport datat cu 27 februarie 2021, încheiat între Hoţoi şi Apăvăloaiei, dar şi preţul vânzării, de 5.100 de euro.

Mădălina Hoţoi şi Valentin Apăvăloaiei au încercat să îi ducă de nas pe procurorii ieşeni

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor doi ieşeni a început pe data de 1 februarie 2022. Anchetatorii i-au trimis în judecată sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin acelaşi rechizitoriu au mai fost trimişi în judecată şi alţi inculpaţi, dar pentru constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea de operaţiuni fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.

„În seara zilei de 4 martie 2021, inculpaţii au falsificat un înscris sub semnătură privată cu prilejul întocmirii acestuia, semnând la rubricile „persoana care înstrăinează”, respectiv „persoana care dobândește”, prin înserarea unor mențiuni nereale, respectiv antedatarea acestuia cu data de 27 februarie 2021 (fiind într-o zi de sâmbătă, dată anterioară efectuării percheziției domiciliare în cauza pendinte), respectiv un contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport (contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul folosit) prin care a vândut un autoturism marca Volkswagen Passat – anul de fabricație 2007 -, iar la „cumpărător” a fost trecut inculpatul, cu domiciliul în Franța, cu suma trecută în contract reprezentând prețul vânzării de 5.100 de euro”, au spus anchetatorii.

Au vrut să smulgă 5.000 de euro din mâinile anchetatorilor!

Oamenii legii au adăugat că înscrisul a fost încheiat în vederea producerii de consecințe juridice, anume justificarea unor sume de bani descoperite la percheziția domiciliară unde locuia un inculpat, ce a fost folosit prin depunerea de către femeie, prin intermediul apărătorului ales din Baroul Iași, avocat ce a acționat din culpă, în două rânduri la autoritățile judiciare în zilele de 8 martie 2021 la Curtea de Apel Iași, respectiv 16 martie 2021, fiind atașat ca înscris doveditor aferent unei cereri de restituire sume de bani la DIICOT Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.