Averea lui Movila a crescut de peste 100 de ori de cand a intrat in Parlament. Politica o afacere sigura

0
2324

@ Cel mai vechi parlamentar de Iasi este si printre cei mai instariti alesi ai iesenilor @ Cand a intrat in politica, seful PMP Iasi, fost deputat PD avea doar trei parcele de teren la Tibanesti si locuia intr-o casa nationalizata @ Acum, dupa 14 ani de politica, Movila detine 200.000 euro cash, din care 132.600 i-a depus la banca iar restul ii tine unde stie el, are o casa in Iasi in spatele Mitropoliei si una pe malul lacului Dorobant, un apartament in Iasi etc

In anul 2004, multi dintre cei care cititi acest articol ati contractat un credit sa va luati un apartament sau o casa iar ratele va cocoseaza in continuare si asta deoarece suma revendicata lunar de banca reprezinta o buna parte din veniturile familiei. Tot in anul 2004, Petrica Movila intra in politica, era un aproape un calic iar acum dupa 14 ani, seful organizatiei judetene a PMP este unul dintre cei mai instariti ieseni in conditiile in care a realizat venituri numai din activitatea de parlamentar nefiind implicat si in vreo afacere privata, de succes. Astfel, conform declaratiei de avere completate de Petru Movila pe data de 13.12.2004, document care se afla inca pe site-ul Camerei Deputilor, cunoscutul politician iesean era dupa cum s-a mai spus un ”calic” cand a devenit deputat. Acesta avea trei parcele de teren in mediul rural, suprafete fara nici o valoare de piata in localitate sa natala Tibanesti. Astfel, Movila avea 3.500 mp cumparati din 1995 si inca doua parcele in suprafata totala de 7.000 mp cumparate in 2004. ”Locuiesc intr-o casa nationalizata proprietatea Consiliului Local Iasi”, scria Movila.
Mai departe in document este scris ca Movila avea unele economii de circa 10.000 euro si de aceea am scris mai sus ca era ”aproape” un calic.

Acum are cash 200.000 euro si doua case

Nu am exegarat deloc avand in vedere ca spre deosebire de acum 14 ani, in prezent averea lui Movila este impresionanta. Astfel, in prezent, Petrica Movila detine cash suma de 194.100 euro, din care 132.600 intr-un cont bancar la BRD iar restul de 61.500 euro ii tine probabil intr-un sertar. In ultima declaratie de avere este scris doar ca aceasta suma este detinua ”cash”. In plus, Movila mai are acum doua case de locuit una de 55 metri patrati in spatele Mitropoliei (cumparata de la Consiliul Local Iasi) si o alta 108 mp pe malul lacului Dorobant, in comuna Aroneanu, dupa Ciric. In declaratie se arata ca acesta mai detine un apartament in municipiu dar din document reiese ca a fost dobandit de sotia sa, medicul Raluca Neagu. De asemenea, Movila are acum 7 terenuri, 5 loturi la Tibanesti, un teren la Dorobant si unul in municipiul Iasi, probabil unde se afla casa luata de la primarie. Movila mai are si doua masini un BMW X4 luat in 2017 si o Honda din 2011. De asemenea deputatul a mai declarat bijuterii si obiecte de arta de 22.400 euro. Trai nineaca din politica nu-i asa? Concluzia, pentru ei, parlamentarii, politica este o afacere prospera iar pentru noi a devenit o mare inselatorie in care detinem rolul de victime deoarece o data la 4 ani ni se servesc tot felul de promisiuni care se dovedesc a fi niste minciuni. Cantitatea comunicatelor de presa emise de cabinetul parlamentar Petru Movila privind stadiul autostrazii A8, Iasi-Targu Mures si implicarea acestuia ”in proiect” iti lasa uneori impresia ca te poti urca in masina si ajungi in 2-3 ore la Cluj.
Deocamdata si acest proiect este doar o promisiune.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here