Avocata Gianina Poroșnicu trimisă în judecată de procurori. Riscă 3 ani de închisoare

4814
avocata Gianina Poroșnicu
avocata Gianina Poroșnicu

@ Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel au trimis-o în judecată pe avocata Gianina Poroșnicu pentru savârșirea infracțiunii de divulgarea secretului profesional @ Pentru infracțiunea săvârșită Poroșnicu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare

Avocata Gianina Poroșnicu a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Rechizitoriul prin care avocata Gianina Poroșnicu a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de divulgarea secretului profesional a fost înregistrat ieri la Curtea de Apel Iași (vezi aici). Conform Codului Penal, pentru săvârșirea acestei infracțiuni, avocata Gianina Poroșnicu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare. ‘’ Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă’’, se arată la articolul 227 din Codul Penal.

Însă potrivit Codului de procedură penală, aceasta beneficiază și de prezumpția de nevinovăție. Faptele pentru care a fost trimisă în judecată avocata Gianina Poroșnicu au fost detaliate într-o ediție anterioară a ziarului on-line Dezvăluirea.ro (vezi articolul repostat mai jos). Astfel, o tânără din Iași a fost victima unui interlop și a depus o plângere penală. Tânăra a apelat la Gianina Poroșnicu să o reprezinte. Numai că, după aceea, Poroșnicu a multiplicat dosarul penal și a trimis copiile unor terțe persoane cu scopul de a-și denigra clienta.

Update! Avocata Poroșnicu pusă sub acuzare de procurori. Acuzația: divulgarea secretului profesional

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.