Binecuvanteaza Doamne dosul lui Chirica! Il pupa toti PSD, PNL si PMP. Impreuna la șmen

2076

@ Opozitia a disparut din Consiliul Local, cetateanul de rand nu mai este reprezentat si nu-si mai poate gasi dreptate decat in justitie @  Primarul Iasului, Mihai Chirica a reusit o ‘’performanta’’ extraordinara, desi nu este membru in nici partid , a transformat consilierii locali din PNL, PSD si PMP in slugile sale @ Vedeti mai jos cum a reusit Chirica sa-si subordoneze toate grupurile politice din Consiliul Local, cum i-a cumparat pe toti @ Vinerea trecuta pe 27 septembrie, la sedinta Consiliului Local consilieri de la aceste partied ridicau toti osanale primarului si au aprobat toate proiectele controversate propuse de conducerea primariei @ Pentru consilierul PSD Vlad Nedelcu s-a aprobat sa-si faca parcare pe terenul primariei pentru un hotel ridicat fara autorizatie de construire

Primarul Mihai Chirica nu a avut vineri 27 septembrie un dos destul de mare pentru cate pupaturi a primit de la PNL, PSD si PMP in sedinta Consiliului Local. ‘’Felicitari domnule primar, pentru strada…’’, ‘’Multumim mult domnule primar pentru ce ati facut la gradinita’’, numai asa auzeai, la inceputul sedintei in faza de interpelari care a durat peste o ora. Osanalele veneau din toate directiile, PNL, PSD si PMP. Traiau in lumea lor, totul e perfect in Iasi, in opinia lor, nu exista trafic de cosmar, poluare din lipsa de spatii verzi, blocuri peste case etc. Opozitia a disparut, Chirica reusind o performanta extraordinara, desi nu este membru in nici un partid politic,  acesta a transformat consilierii PSD, PNL si PMP in slugile sale, nu mai misca nimeni in front, cetateanul a fost abandonat definitiv. Impotriva proiectelor urbanistice aberante, a blocurilor care se ridica deasupra caselor cetateanul mai poate lupta doar in justitie (vezi cazul familiei Andrian de pe strada Nicolae Balcescu care s-a trezit cu blocul lui Bolobita lipt de casa). Desi justitia a anulat cateva din aceste autorizatii aprobate de aceasta clica de interese transpartinica (autorizatia pentru blocul din spatele Salii Vointa, autorizatia pentru blocul de langa Policlinica cu Plata din Copou) ‘’alesii’’ Iasului tot nu se linistesc. Chiar in sedinta de vineri au votat doua astfel de proiecte imobiliare unul pentru consilierul PSD Vlad Nedelcu si unul pentru afaceristi care au primi cadou un teren de la primarie sa-si faca si ei un proiect imobiliar.

La PSD au tradat consilierii imobiliari

Dupa cum spuneam mai sus, acum in Consiliul Local (vezi aici lista consilierilor) hotararile chiar si cele legate de proiecte contestate de catateni se iau cu o majoritate covarsitoare. Desi, Chirica a fost exclus din PSD in urma cu un an si jumatate acesta nu si-a pierdut nici o clipa majoritatea din Consiliul Local. Maricel Popa, liderul PSD Iasi se contreaza politic saptamanal cu Mihai Chirica dar alesii partidului de guvernamant in Consiliul Local sustin toate proiectele executivului si ii ridica osanale. Astfel, PSD Iasi ii are in Consiliul Local pe Gabriel Surdu si Florin Boca. Amandoi au castigat milioane de euro cu proiecte imobiliarea autorizate de Chirica. Ziarul Reporteris (vezi aici) a aratat ca in aceasta primavara Florin Boca a vandut proiectul celor doua blocuri P+5 si P+7 de pe strada Sfantu Lazar cu 3 milioane de euro. Consiliul Local a aprobat acest proiect in conditiile in care cetatenii de la case au notificat primaria si au facut obiectiuni intemeiate legate de traficul din zona, regimul de inaltime etc. In ceea ce-l priveste pe Surdu si proiectele urbanistice scandaloase aprobate in beneficiul acestuia sunt foarte multe. Ziarul de Iasi a aratat recent (vezi aici) ca Surdu a reusit sa treaca recent un proiect prin Comisia de Urbanism, in proiect de vila fara respectarea procedurilor legale. Vinovata a fost gasita o angajata din primarie. PSD mai este reprezentat in Consiliul Local de Paul Boisteanu, presedinte al Comisie de Urbanism. Acesta executa fara nici o rezerva comenzile venite de ‘’sus’’ pentru proiectele imobiliare. Chirica ii intoarce serviciile. Tot Reporteris (vezi aici) a aratat ca fata lui Boisteanu, Ioana Apopi, a fost angajata la primarie in urma unui simulacru de concurs. Cei trei, Boca, Surdu si Boisteanu sunt cei mai aprigi aparatori ai lui Chirica. In perioada in care PNL era in opozitie si Chirica era criticat de alesii liberali, Boisteanu, Surdu sau Boca sareau imediat asupra celui obraznic sa-l puna la punct. Asta in conditiile in care acestia sunt membri PSD iar in aceasta perioda Chirica injura partidul de guvernamant. In loc sa apere partidul acestia il aparau pe Chirica. Toate acestea se intampla cu acordul tacit al lui Marius Ostaficiuc, presedintele organzatiei municipale a PSD. In conditiile in care viceprimarul Gabriel Harabagiu a fost exclus din PSD, si se judeca in mai multe procese cu partidul, Ostaficiuc l-a invitat sa participle la conferinta organizatiei judetene de pe 21 aprilie a.c cand a venit si Dragnea (vezi aici). Popa si-a pus sperantele in consilierul Liviu Gavril pe care l-a promovat recent in Consiliu Local tocmai sa exista o voce critica impotriva lu Chirica. La fel de recent insa, Liviu Gavril a obtinut sprijinul primariei pentru o serie de competitii de minifotbal, a venit si cu o cupa in Consiliul Local si de atunci i-a disparut piuitul. Aceasta tradare in masa a pesedistilor reduce mult sansele partidului de a impune un candidat cu sanse la primarie. Potrivit unor surse din partea PSD va candida Camelia Gavrila, fosta sefa a ISJ in prezent deputat. Chirica a reusit sa-i cumpere deoarece toti si-au vazut de interesele lor materiale

De ce a intors armele PNL. Alexe vrea sef de judet

Si alesii liberali sunt legati prin afaceri cu gasca Chirica-Hrabagiu. Recent saptamanalul 7Iasi (vezi aici) a aratat ca sotia lui Harabagiu a fost angajata intr-un proiect european controlat si implementat de sefii si alesii PNL Iasi (vezi aici). Acesta nu este insa singurul motiv al blatului PNL din Consiliul Local. Recent, Chirica a anuntat ca-l sustine pe Iohannis pentru prezidentialele din noiembrie. Anuntul nu este intamplator. Costel Alexe, presedintele PSD Iasi a insistat sa-l aduca pe Chirica in PNL si l-a dus la negocieri la Bucuresti. Alexe candideaza la urmatoarele alegeri locale pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi. De aceea Alexe are nevoie de voturile pe care I le poate aduce Chirica in municipiul Iasi. Potrivit unor surse in perioda urmatoare se va anunta public intrarea lui Chirica in PNL.

Singur impotriva tuturor

Asa se explica blatul PNL cu Chirica. Un singur consilier liberal mai are curajul sa-l critice pe Chirica. Acesta este Razvan Timofciuc. Tanarul consilier liberal nu concepe ca Chirica sa ajunga primar PNL al Iasului. Acesta il sustine pe Marius Botea si are curajul sa atace inclusiv in justitie proiectele imobiliare abuzive,

La PMP, functii pentru Aivanoaei si proiecte pentru Gaburici

Pe cei de la PMP, Chirica i-a cumparat cel mai usor. A inceput prin a-l numi director la Termoservice si a-i oferi posturi in consiliile de administratie ale societatilor primariei lui Alin Aivanoaei, presedintele PMP Iasi. Cum acest politruc condamnat pentru coruptie este avid dupa functii Chirica si-a rezolvat problema cu PMP foarte repede. In Consiliul Local, PMP mai este reprezentat de Violeta Gaburici. Aceasta a obtinut de la Chirica mai multe aprobari pentru proiecte imobiliare pe care le deruleaza in zona strazii Petre Andrei din spatele Mitropoliei si nu misca in front. Prin urmare toti alesii nostri au transformat votul dat de cetatean intr-o afacere profitabila.

Acum fac ce vor…cu majoritate

Dovada a faptului ca au ‘’dat-o toti la pace’’ este aprobarea cu majoritate a unui proiect ultracontroversat promovat de firma G&R Imobiliar Group SRL. Acestia au aprobat ca Primaria Iasi sa cumpere de la firma G&R Imobiliar Group SRL un teren de 1.281 metri pătrați situat pe strada Ciric nr. 5, oferind la schimb un teren de 3.300 mettri pătrați în Cicoarei. Asta in conditiile in care primaria nu are ce sa faca cu terenul din Ciric si mai mult decat atat terenul municipalitatii este mult mai valoros. Potrivit ziarului 7Iasi, firma G&R Imobiliar Group SRL a cumpărat terenul în august 2017, declarând un preț al tranzacției de 100.000 de euro. La distanță de doar doi ani, evaluarea comandată de Primăria Iași stabilește că prețul terenului este de cel puțin două ori mai mare, adică 230.000 de euro. Inca o dovada ca acum sunt toti intelesi este faptul ca acest proiect a fost respins de 4 ori in Consiliul Local deoarece ‘’nu era in regula’’ iar acum a fost brusc aprobat.

Cadou pentru imobiliarul Nedelcu

Un alt consilier PSD care s-a luptat sa intre in Consiliul Local pentru combinatiile sale imobiliare este Vlad Nedelcu. Acesta a ridicat fara autorizatie un hotel in Piata Unirii pe strada 14 decembrie (vezi aici). In loc sa i-l demoleze in sedinta Consiliului Local s-a aprobat ca parcarile si caile de acces din zona sa-i fie date lui Nedelcu in baza unui contract de superficie. Pentru o suprafaţă totală de 136 mp, Nedelcu va plăti o redevenţă anuală de numai 450 euro. Normal, si acest Nedelcu a uitat de PSD si s-a pus pres in fata lui Chirica.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.