Un consilier PSD a ridicat fara autorizatie un hotel in centrul Iasului. Pentru ca el poate!

0
3812

@ Tupeu maxim pentru consilierul local PSD, Vlad Nedelcu @ A ridicat fara autorizatie o cladire in centrul Iasului la cativa metri de Piata Unirii @ Inspectoratul de Stat in Constructii a depus impotriva lui Nedelcu si o plangere penala @ Cu toate acestea Vlad Nedelcu a transformat cladirea in Hotel care pot fi inchiriat pe booking sub denumirea ‘’Rent Holding Apartments’’ @ Nedelcu este prieten cu primarul Mihai Chirica si de aceea nu a fost deranjat deloc cand s-a aflat ca a construit fara autorizatie

Un consilier local PSD a ridicat fara autorizatie, in centrul municipiului Iasi, la numai cativa metri de Piata Unirii ditamai cladirea. Ilegalitatea savarsita de Vlad Nedelcu a fost constatata inca de anul trecut de Inspectoratul de Stat in Constructii dar asta nu l-a deranjat prea mult si a mers mai departe. Desi nu are nici locuri de parcare, recent, Vlad Nedelcu a transformat in hotel cladirea construita  fara autorizatie, pe strada 14 decembrie 1989. Camerele din acest hotel pot fi inchiriate acum pe booking oferta fiind facuta sub denumirea de Rent Holding Apartaments (vezi aici).

A demolat o casa

Nedelcu a cumparat in anul 2016 o casa veche si a solicitat de la primarie o autorizatie pentru reparatii capitale. Nedelcu nu a solicitat autorizatie pentru o cladire noua si nici pentru amenajarea unui hotel. In data de 27.09.2017, Primaria Iasi i-a emis lui Nedelcu autorizatia nr. 955 pentru ‘’ Reparatii capitale imobil existent pe teren proprietate si transformare pod existent in spatiu de locuit. Imobil detinut in baza contractului de vanzare cumparare r.1937/28.07.2016’’. Alesul PSD nu a tinut cont de aceasta autorizatie a demolat cladirea veche si a ridicat alta cu 2 etaje pe care a transformat-o in hotel.

Pe mana cu primarul

In mandatul actualului primar Mihai Chirica, Iasul a devenit o jungle urbanistica. Smecherii cu dare de mana construiesc ce vor si unde vor. Nedelcu se afla in acesta categorie de smecheri care au luat in stapinire municipiul Iasi. In cazul unei batrane care si-a construit fara autorizatie o casa in zona Targu Cucului din municipiul Iasi, primaria cere demolare iar in cazul lui Nedelcu care a ridicat ditamai cladirea in Zona Zero a municipiului nu se intampla nimic. Nedelcu n-a primit nici macar o amenda sau o mustrare. Asta deoarece este prieten cu primarul Mihai Chirica. Desi a fost exclus din PSD si prin urmare nu mai are sprijinul acestui partid, Mihai Chirica obtine in Consiliul Local aprobari pentru cartierele pe care le dezvolta prietenii sai cu sprijinul total al unor consilieri locali PSD precum Vlad Nedelcu, Gabriel Surdu sau Florin Boca care sunt la randul lor dezvoltatori imobiliari. Avand sprijinul lor, Mihai Chirica le intoarce serviciile eliberandu-le autorizatiile de constructie pe care le doresc sau tolerandu-le constructiile ilegale cum este in cazul lui Nedelcu. ‘’Nu stiu de existenta vreunui dosar penal legat de aceasta cladire. Este in curs de autorizare’’, a spus Vlad Nedelcu.

Primaria vrea sa-i dea si parcare

Asa cum a aratat si saptamanalul 7Iasi (vezi aici) in editia de astazi, Primaria Iasi face tot posibilul pentru a-i face rost lui Nedelcu si locuri de parcare. Pentru asta, adica pentru a deserve cladirea ilegal ridicata de Nedelcu, primaria a demolat constructiile construite in mod legal de unii ieseni. Este vorba despre unele garaje care erau lipite de cladirea lui Nedelcu. Insa, daca garajele erau construite din anii 60’ cladirea lui Nedelcu a rasarit anul trecut. Proprietarii de garaje au anuntat ca vor depune o plangere penala impotriva primariei. Mai mult decat atat in urma cu doua luni primaria a incercat sa vanda lui Nedelcu o suprafata de 136 mp situata chiar langa cladire. Pretul stabilit a fost de 50 euro mp in conditiile in care pretul in zona este de 10 ori mai mare.Tentativa a esuat deoarece s-au opus ceilalti consilieri locali. Vlad Nedelcu este fiul Narcizai Nedelcu, fosta sefa a Oficiului de Cadastru Iasi, trimisa in judecata intr-un dosar de coruptie de DNA Iasi (vezi aici)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here