Chirica pe lista dosarelor suspendate în aşteptarea aplicării prescrierii faptelor

230
Mihai Chirica
Mihai Chirica

Mihai Chirica se află printre beneficiarii deciziei Înaltei Curți, luată ieri de completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind prescripția răspunderii penale. Primarul din Iaşi are toate șansele sa scape de acuzații. Completul Înaltei Curți a stabilit că decizia CCR privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile. Potrivit specialiștilori în drept, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ICCJ a decis că scapă de răspunderea penală toți cei cu infracțiuni mai vechi de 2012 sau 2014. Pe Lista dosarelor suspendate aflate pe rolul instanţelor privind prescrierea faptelor, acestea urmând cel mai probabil să se închidă se află si edilul de Iași. Mihai Chirica a fost  trimis în judecată în ianuarie 2021 de DNA pentru abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a unor autoturisme Skoda, fapte săvârşite în anul 2013. Dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanţe, în final ajungând la Judecătoria Bârlad. Dosarul Skoda se va repune pe rol şi se va constata că fapta a fost prescrisă.  După strămutarea dosarului Skoda, de la Iaşi, pe rolul Judecătoriei Bârlad, magistraţii vasluieni au decis la rândul lor, “suspendarea judecăţii penale până la soluţionarea cererilor de pronunţare a unei hotărâri prealabile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1341/1/2022 şi în dosarele conexate la acesta. Cu drept de apel o dată cu fondul cauzei”. Adică tocmai dosarul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat ieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.