Comuna Hălăucești scoasă la vânzare de executori. Iosif bagă primăria în faliment pentru afacerile lui

10430
Iosif Anton
Iosif Anton

@ Executorii judecătorești au demarat recent executarea silită a comunei Hălăucești pentru a recupera suma de 400.000 lei pe care primăria trebuie să o achite deoarece nu a respectat niște sentințe judecătorești @ Judecătorii au stabilit această sumă drept penalități deoarece Iosif Anton (fost primar și candidat pentru un nou mandat dar și marioneta lui, actualul  ‘’primar’’ Petru Burbulea nu au respectat mai multe sentințe care obligau comuna să retrocedeze 130 hectare către moștenitorii boierului Guțulescu

Comuna Hălăucești se află în pragul falimentului, comunitatea fiind sacrificată pentru interesele lui Iosif Anton care vrea să obțină un nou mandat. Astfel, recent, executorii judecătorești au demarat executarea silită a comunei Hălăucești pentru a recupera 400.000 lei, bani pe care primăria trebuie să-i achite cu titlu de penalități de întârziere pentru că nu a respectat mai multe sentințe judecătorești privind retrocedarea unei suprafețe totale de 130 ha către moștenitorii boierului Ghițulescu. Executarea silită se va face prin mai multe modalități, fie vor fi poprite conturile primăriei și vor fi deblocate după ce se vor retrage cei 400.000 lei fie vor fi scoase la vânzare proprietăți (clădiri și terenuri) așa cum s-a întâmplat recent la Bălțați. Astfel, la data de 15.07.2022, Alexandru Gheorghe Nicolae Guțulescu a câștigat la Judecătoria Pașcani, în dosarul 5861/866/2020 încuviințarea executării silite a comunei Hălăucești pentru a recupera suma de 198.500 lei pentru că Iosif Anton și Petru Burbulea nu au pus în aplicare o sentință din anul 2008 privind retrocedarea suprafeței de 90 ha de teren către Alexandru Gheorghe Nicolae Guțulescu. De asemenea, anul acesta, Judecătoria Pașcani, în dosarul 2285/866/2022 a obligat Primăria Hălăucești să plătească unei alte moștenitoare pe nume Anca Guțulescu, penalități de întârziere de 193.800 pentru că nu a pus în executare o sentință tot din 2008 privind retrocedarea către aceasta a suprafeței de 6ha teren (vezi aici). Deci, ambele sentințe sunt din anul 2008, perioadă în are funcția de primar a fost ocupată Iosif Anton și de marioneta lui, Petru Burbulea. Iosif nu a vrut să pună în aplicare sentințele judecătorești pentru că moștenitorii au refuzat să-i vândă suprafețele revendicate. Ales în funcţia de primar în anul 2008, a reuşit după numai un an de mandat să pună în posesie, să elibereze titluri de proprietate şi să cumpere la scurt timp după intrarea pe funcţie, cu banul jos, o moştenire de circa 140 de hectare tot din averea familiei Gutzulescu. Asta în condițiile în care la acea vreme nu avea alte venituri în afara salariului de primar. Parte din suprafaţa achizitionată a vândut-o imediat, rămânând cu 97 de hectare teren arabil în extravilan, conform declaraţiilor de avere. Să mai precizăm ca la momentul în care citiți acest articol penalitățile de întârziere curg în continuare. Asta deoarece moștenitorii Guțulescu nu au fost puși nici până astăzi în posesie. Conform sentințelor judecătorești pentru prima suprafața neretrocedata, cea de 90 ha Primăria Hălăucești plătește penalități de 500 lei pe zi iar pentru celelalte suprafețe penalitățile sunt de 300 lei pe zi. În total, locuitorii din Hălăucești, simpli cetățeni care muncesc de dimineață până seara pentru un bănuț, plătesc din bugetul local 800 lei pe zi ‘’amendă’’, pentru că așa vrea Iosif.

sentinta executare silita Halaucesti
sentinta executare silita Halaucesti

Iosif Anton recidivează: și-a angajat din nou soția

Reamintim că în mai 2019 Înalta Curte de Casație și Justitie a dat sentința finală în procesul de incompatibilitate al lui Anton Iosif. Anterior, pe data de 17 decembrie 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat că Iosif s-a aflat în conflict de interese deoarece la data de 9 ianuarie 2013 a semnat contractul individual de muncă încheiat între Primăria comunei Hălăucești și soția sa, precum și cererea acesteia prin care a solicitat angajarea sa ca asistent personal al unei persoane cu handicap. Iosif a primit interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de 3 ani. Iosif și-a depus din nou candidatura în urmă cu 4 ani dar după de Dezvăluirea.ro a atras atenția asupra interdicției sale, judecătorii și prefectul l-au eliminat din cursa electorală. L-a pus în locul lui pe Petru Burbulea, marioneta lui. De fapt, în această perioadă deși a fost angajat pe funcție de consilier personal, primăria a fost condusă tot de Iosif. Cu toate acestea, nu s-au liniștit, au recidivat. La data de 12.03.2021, prin dispoziţia nr. 42, a angajat-o din nou pe soția sa pe post de asistent personal pentru o persoană cu handicap (foto mai jos). În concluzie, comuna Hălăucești se poate duce de râpă, în executare silită, în faliment atât timp cât lui Iosif Anton îi este bine.

angajare Maria Anton la Primăria Hălăucești
angajare Maria Anton la Primăria Hălăucești

Gata! Primarul din Halaucesti, Adio de la functie. Prefectul i-a taiat si leafa

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.