Corupția din UMF Iași scoate studenții în stradă. Mega protest organizat de mediciniști

2242

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași anunță că vor protesta luni, 26 iunie, împotriva deciziilor conducerii de majorare a taxelor de cazare și școlarizare, de impunere a prezenței obligatorii la cursuri în contextul în care majoritatea profesorilor citesc din prezentări, bibliografiile și materialele sunt învechite iar rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți nu sunt luate în considerație. „Totodată, tinerii protestează și împotriva metodelor haotice și discriminatorii de examinare a studenților, precum și față de lipsa de transparență și consultare în procesele decizionale. O listă completă a revendicărilor, sub forma unui memoriu, va fi publicată luni și înaintată conducerii instituției. Manifestația a fost aprobată de autorități. De data aceasta, alături de studenții români vor protesta și studenții străini de la secțiile în limba engleză și franceză care, plătind taxe foarte mari, se simt înșelați de oferta educațională a UMF care nu se ridică, de fapt, la standardele promise. Taxele de cazare, majorate cu până la peste 50%. În ședința Senatului UMF Iași din 30.05.2023 a fost votată majorarea taxelor de cazare cu până la peste 50% din prețul inițial, cu valori cuprinse între 50 și 150 de lei pe lună, în funcție de cămin. Taxa de școlarizare pentru studenții care vor intra în anul I a fost majorată de la 8.500 la 10.000 lei, deși condițiile de admitere trebuie publicate cu cel puțin 6 luni înainte, iar studenții nu au fost consultați cu privire la decizie. Taxarea fără consimțământ este furt: nu pot fi crescute taxele fără acordul expres al studenților și fără îmbunătățirea condițiilor deja existente. Hotărârea a fost ținută „la sertar” o perioadă pentru a reduce din termenele legale de contestație. „UMF Iași a primit 4,1 milioane de euro prin PNRR”.În toamnă, conducerea universității a modificat metoda de evaluare după termenul legal, fără consultarea studenților, introducând o platformă digitală pentru realizarea testărilor de tip grilă, dar care a avut probleme majore de funcționalitate și multe grile greșite sau traduse prost folosind Google Translate. UMF Iași a primit 4,1 milioane de euro prin PNRR pentru o investiție ineficientă care nu poate asigura organizarea în condiții normale a unui examen, iar acum conducerea instituției se chinuie să păstreze aparența că nu au fost deturnate fonduri europene. În mod similar, conducerea a adoptat recent ulterior o hotărâre pe care nu a publicat-o pentru a nu putea fi contestată legal, prin care s-a urmărit introducerea prezenței obligatorii la cursuri, la solicitatea și frustrarea unor cadre didactice cu activitate deficitară.”Un program complet dezorganizat”. Măsura încalcă dispozițiile legale care dau studenților dreptul de a refuza să participe la procesul educațional mai mult de 8 ore pe zi și le neagă dreptul la muncă, mulți studenți fiind în situația de a se întreține singuri, iar alții fiind în situația de navetiști în zonele limitrofe Iașului. Ambele categorii sunt acum în risc de abandon universitar.Spre deosebire de alte universități de medicină și farmacie, UMF Iași oferă studenților un program complet dezorganizat, cu ore de la 7:30 la 19:30, care duce la epuizare fizică și psihică. Situația precară a studenților este amplificată de lipsa de lipsa unei cantine eficiente care să deservească studenții, deși universitatea primește fonduri în acest sens.Schimbările intempestive și ilegale, bibliografiile învechite și ieșite din uz, cerințele absurde ale unor cadre didactice care sunt rupte de realitățile medicale internaționale, lipsa unor mecanisme reale de tragere la răspundere a profesorilor, corupția generalizată la unele discipline precum și lipsa de susținere a cauzei studenților de către organizațiile studențești din UMF Iași care au „o tradiție” din a susține conducerea universității prin deturnarea oricăror demersuri libere ale studenților, i-au adus pe studenții UMF Iași la capătul răbdărilor”, transmite LS Iași, într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.