Declarație șoc la DNA, Chirica și Harabagiu slugile lui Cheșcu. Ghergheșanu. ‘’Mi-au dat ordin să rezolv’’

8052
Gabriel Gherghesanu, Mihai Chirica si Gabriel Harabagiu
Gabriel Gherghesanu, Mihai Chirica si Gabriel Harabagiu

@ În acordul de recunoaștere a vinovăției, în dosarul în care șefii Primăriei Iași și funcționari au fost trimiși în judecată pentru că au edificat ilegal clădirea lui afaceristului Cheșcu din Tătărași, Gabriel Ghergheșanu a spus că a comis ilegalitatea în urma presiunilor făcute de primarul Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu @ ‘’ Am fost chemat personal de către primarul municipiului Iași, Mihai Chirica prin intermediul secretarei acestuia să mă prezint la biroul său… mi-a spus că este vorba despre eliberarea unui certificat de atestare a edificării pentru un imobil de pe strada Vasile Lupu nr.176…Domnul primar a zis : ‘’te duci doar tu’’, a declarat Gherghesanu @ De asemenea, Ghergheșanu a mai declarat că și că Harabagiu a făcut presiuni asupra lui să comită ilegalitatea care i-a transformat pe toți în inculpați într-un dosar de corupție @ ‘’ Viceprimarul mi-a spus că știe situația din teren dar vrea ca problema să fie rezolvată’’, a mai spus Ghergheșanu

În baza acordului de recunoaștere încheiat cu procurorii DNA, Ghergheșanu a acceptat să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Acesta a acceptat o pedeapsă de 2 ani, 2 luni și 10 zile cu suspendare, acordul de recunoaștere urmând a fi validat de magistrații Tribunalului. Ghergeșanu a declarat în fața procurorilor DNA Iași că regreta faptele iar în declarația dată a arătat că a cedat presiunilor făcute de primarul Mihai Chirica și de cumătrul său, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu când a semnat în fals certificatul de atestare a edificării pentru clădirea lui Gheorghe Cheșcu (SC Flux SRL) din strada Vasile Lupu nr.96 G. Să reamintim că în acest dosar au fost trimiși în judecata și Chirica și Harabagiu deoarece au semnat respectivul certificat deși știau ca imobilul are mai multe etaje, mai multe apartamente, deci nu respecta autorizația de construire. Și, deși Mihai Chirica și Gabriel Harabagiu știau că imobilul ridicat de SC Flux SRL firma lui Gheorghe Cheșcu din strada Vasile Lupu nr.96 G nu respect autorizația de construire dar cu toate acestea au făcut presiuni asupra lui Gheorghe Ghergheșanu, funcționar la urbanism să elibereze ilegal certificatul de atestare a edificării. În acest sens, primul care l-a chemat la raport a fost Chirica. ‘’Cu privire la imobilul aparținând SC Flux SRL ce face obiectul prezentei anchete evenimentele u decurs astfel: la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2018 am fost chemat personal de către primarul municipiului Iași, Mihai Chirica prin intermediul secretarei acestuia să mă prezint la biroul său. Am dat curs acestei solicitări și îmi amintesc că era în jur de 10.00 dimineața. M-am deplasat la biroul domnului primar și am fost condus de acesta în afara biroului, pe hol, unde mi-a spus că este vorba despre eliberarea unui certificat de atestare a edificării pentru un imobil de pe strada Vasile Lupu nr.176 fără a-mi da nici un detaliu privind beneficiarul și construcția. Atunci eu i-am răspuns primarului că fiind vorba de o edificare îl iau pe Gavriluță Victor și mergem la clădire. Domnul primar a spus ‘’nu, doar tu te duci’’, adică fără Gavriluță’’, a declarat Ghergheșanu la DNA.

După aceea, Ghergheșanu a povestit că s-a dus cu o mașină în Tătărași dar nu a găsit adresa strada Vasile Lupu nr.176. L-a rugat pe Victor Gavriluță să consulte nomenclatorul de străzi și să vadă unde se afla aceasta adresă. Acesta i-a răspuns că adresa respectivă nu există. Apoi Ghergheșanu a spus că i-a dat si sms primarului scriindu-i ca nu gaseste adresa. După aceea a fost sunat de secretara cumatrului lui Chirica, Gabriel Harabagiu care era atunci viceprimar și l-a chemat la rândul lui in birou. ‘’Am ajuns la biroul viceprimarului dar secretara acestuia mi-a spus să rămân pe hol. După aceea viceprimarul Harabagiu Gabriel e ieșit pe hol și mi-a comunicat că este vorba de strada Vasile Lupu nr.95G. Eu am pus o întrebare privind clădirea la care am fost trimis, la care acesta mi-a răspuns că voi fi sunat de Cheșcu Tudor despre care am înțeles că este proprietarul clădirii. În acest context declar că, de regulă noi mergem la recepții și vizualizări cu mijloacele de transport ale proprietarilor care ne duceau direct la adresă’’,  a mai spus Ghergheșanu.

Tudor Cheșcu a vorbit cu Harabagiu

Acesta a arătat că după 5 minute a fost sunat de Tudor Cheșcu care l-a luat cu mașina din spatele primăriei. În mașină, Tudor Cheșcu îi explică că are de comis o ilegalitate, adică îi spune că imobilul în cauză nu respecta autorizația de construire dar trebuia emis certificatul de atestare a edificării. ‘’Până a ajunge la destinatie, în mașină l-am întrebat pe Tudor Cheșcu despre ce este vorba la care am primit răspunsuri scurte în sensul că imobilul nu respectă autorizația de construire dar că are întocmit proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor de prin anul 2015. Eu am întrebat dacă ați avut proces verbal de recepție a lucrărilor din anul 2015 de ce nu ați intabulat clădirea? Cheșcu Tudor mi-a spus că este o poveste lungă în sensul că s-a făcut mediatizare masivă în presă, referitoare la faptul că imobilul nu respectă autorizația și a lăsat să treacă timpul pentru a fi uitate aceste detalii’’, a mai spus Ghergheșanu.

cladirea lui Chescu de pe strada Vasile Lupu nr.95G
cladirea lui Chescu de pe strada Vasile Lupu nr.95G

Și Harabagiu i-a spus să rezolve problema

După ce a inspectat clădirea lui Cheșcu, Gherghesanu s-a intors la Harabagiu si i-a spus că imobilul nu respectă autorizația. Cu toate acestea Harabagiu i-a spus ‘’să rezvolve problema’’. ‘’În continuare în aceiași zi în jurul orei 16.00 m-am deplasat la viceprimarul Harabagiu Gabriel Vasile pentru a-i comunica situația găsită în teren la clădirea la care m-a trimis. Am discutat cu acesta pe hol, unde i-am povestit tot ce am constatat după ce am constatat și dosarul cu Gavriluță Victor, spunându-i clar și explicit că imobilul nu respectă autorizația de construire. Viceprimarul mi-a spus că știe situația din teren dar vrea ca problema să fie rezolvată. Mai adaug că i-am spus viceprimarului că am fost singur în teren fără Gavriluță Victor și fără vreun document la mine. Faptul că primarul mi-a cerut ca problema să fie rezolvată are semnificația următoare: era necesar să emitem certificatul de edificare pentru ca beneficiarul să intabuleze clădirea și să poată vinde apartamentele. După aceea am revenit la domnul Gavriluță Victor și i-am spus răspunsul domnului viceprimar. După aceea Gavriluță Victor a redactat certificatul de atestare a edificării’’, a mai spus Ghergheșanu care a adăugat ca si colegul său Gavrilută de asemenea inculpat în dosar știa ca imobilul nu respectă autorizația. ‘’La momentul semnării atât de către mine cât și de domnul Gavriluță Victor a celor patru variante ale certificatului de atestare a edificării clădirii de pe strada Vasile Lupu nr.95G, ambii cunoșteam realitatea în teren a imobilului în sensul că acesta nu a fost construit conform autorizației de construire emise anterior’’, a încheiat acesta.

Prima condamnare la închisoare în dosarul Flux. Chirica și cumătrul Harabagiu față în față cu denunțătorul

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.