DNA a deschis dosar de mită la Poșta din Iași. Calculatorul directorului ridicat de procurori

2957
sediul Directiei Regionale de Posta Iasi
sediul Directiei Regionale de Posta Iasi

@ Potrivit unor surse DNA Iași face cercetări în legătură cu o șpagă de 11.000 euro pe care o firmă de construcții ar fi dat-o pentru obținerea unor contracte de reabilitare a unor oficii poștale

Procurorii DNA Iași au descins astăzi la sediul Direcției Regionale de Poștă din Iași și au ridicat contractele încheiate cu două firme de construcții pentru reabilitarea unor oficii poștale precum și calculatorul directorului Radu Ursanu. DNA Iași ar fi formulat în acest dosar acuzații de dare și luare de mită. După ce a ridicat documentele procurorii DNA i-au condus la audieri pe patronii celor două firme de construcții. Procurorii DNA ar fi primit informația ca patronul uneia dintre firme ar fi plătit mită 11.000 euro pentru obținerea unor contracte de reabilitare a unor oficii poștale. Astfel, procurorii DNA Iași au ridicat contractul pentru reabilitarea Oficiului Poștal 13 din municipiul Iași dar și cel privind reabilitarea oficiilor poștale din Câmpulung Moldovenesc și din Fălticeni. Oficiile poștale din Suceava au fost reabilitate de o singura firmă. Cel din Iași a fost reabilitat de o altă firmă. ‘’Eu pot să vă spun doar că nu am luat mită. Am deranjat afacerile celor de la Sindicat și cred că de aici a plecat totul. Licitațiile pentru reabilitarea oficiilor poștale au fost realizate la București’’, a spus Radu Ursanu.

De altfel, într-un comunicat emis de DNA Iași se arată că au fost efectuate percheziții și la București. ‘’ Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023. ‘’În cursul zilei de 25 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale’’, se arată în comunicatul DNA.

Perchezitii DNA la sediul Postei din Iasi. Au fost ridicate contractele din ultimii ani

 

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.