Ikea, genocid forestier în coasta Iașului. Statul a aprobat cote triple de tăiere magnatului mobilei

1494
taiere Ikea Popesti-Madarjac
taiere Ikea Popesti-Madarjac

@ Cea mai mare suprafață de pădure retrocedată în judetul Iași (5.400 hectare) a ajuns la compania Ikea care și-a făcut un plan de tăiere pentru 10 ani @ Zilnic ies camioane încărcate cu lemne din pădurile de la Popești și Mădârjac @ Această pădure dar și suprafețe imense (26.000 ha) din județul Neamț au fost retrocedate de statul român familiei Sturdza care le-a vândut imediat ce a intrat in posesia lor @ Pentru pădurea cumpărată la Iași dar și o parte din pădurea dn Neamț, Ikea a plătit o sumă imensă 50,6 milioane euro cu TVA iar acum vrea să-și scoată  ‘’pârleala’’ @ Dubios este că Ministerul Mediului a aprobat ca Ikea să scoată annual, prin tăiere, din aceste păduri 25.181 mc, de lemn de trei ori mai mult decât i se permitea Direcției Silvice Iași să taie în perioada în care acești codri se aflau în proprietatea statului român @ Astfel, Ministerul Mediului a fost de acord ca in 10 ani, Ikeas să scoată din aceste păduri cel puțin 8.400 camioane de lemne

Am  mers pe drumul județean Iași-Popești și am ajuns în pădure la Mădârjac, am oprit motorul mașinii și am deschis geamul. Un concert de zgomote asurzitoare scoase de multe drujbe puse la treabă  a pătruns în habitaclul mașinii iar la scurt timp după aceea am început să fim depășiți de camioane încărcate cu trunchi groși de copaci. Erau drujbele aparțin companiei Ingka Investments Forest Assets SRL, compania care administrează unele active Ikea din Europa de Est și care a început să exploateze intens această suprafață de pădure.  Concernul Ikea a cumpărat în anul 2016 cea mai mare parte din suprafața de 5.400 hectare de pădure retrocedată familiei Sturdza și din anul 2018 a început să o exploateze intens. Dubios este că Ikea prin Ingka Investments Forest Assets SRL scoate în fiecare an din aceste păduri o cantitate de lemn de aproape trei ori mai mare de lemn decât era permisă în perioada în care acești codri se aflau în proprietatea și administrarea statului român. Astfel, Ministerul Mediului a aprobat ca Ikea să scoată din aceste păduri 25.181 mc de lemn în condițiile în care, în perioada în care se aflau în proprietatea statului Direcția Silvică Iași avea posibilitatea să taie numai 7.845 mc pe an, de cel puțin trei ori mai puțin.

Din anul 2018, sute de camioane încărcate cu lemne ies anual din pădurea Sturdza

După ce a început să taie din această pădure, începând cu anul 2014, un depozit imens de lemn a fost amenajat de Ikea la marginea drumului județean, la intrarea în pădurea Mădârjac (foto). Să reamintim că această pădure a fost retrocedată în anul 2007 către familia Sturdza dar Ikea a devenit proprietar abia în anul 2016. În perioada în care pădurea se afla în proprietatea statului român acest fond forestier uriaș era împărțit în trei unități de producție cu denumirile Popești, Frumușica și Gheorghițoaia. Conform informațiilor furnizate de Direcția Silvică Iași, de la Popești se puteau extrage doar 3.673 mc lemn, din care 2012,6 mc  ‘’produse principale (arbori cu vârste de peste 80 ani, cu trunchi gros), 1.585 mc de rărituri (copaci mai mici) și 27 mc reprezentând ‘’igienizări’’ arbori uscați, doborâți etc. De la unitatea de producție Frumușica se puteau extrage anual 420,8 mc produse principale, 2.683 mc de rărituri și 33,9 mc pentru igienizare. De la unitatea de producție Gheorghițoaia se puteau extrage anual 219 mc produse principale, 854,9 mc de rărituri, și 4,8 mc pentru igienizare. În total 7.845 mc pe an. În anul 2018, Ikea a depus la Ministerul Mediului alte amenajamente silvice și brusc cantitățile de lemne care pot fi scoase din aceste păduri s-au triplat (vezi aici). Să mai precizăm că din anul 2018, Ikea a organizat proprietatea în două unități de producție UP X Popești și UP XII Frumușica. Astfel, din anul 2018, cantitate de producție la Popești a sărit la 9.821 mc lemn pentru produse principale, 3.216 mc pentru rărituri și 1.060 mc pentru igienizare. De asemenea pentru UP Frumușica, cantitatea de lemn masiv extras adică ‘’produse principale’’ a sărit 7.646 mc/ an, 2.376 mc pentru rărituri și 1.334 metri cubi pentru rărituri. În total 25.181 mc de lemn adică 8.400 camioane de lemne în 10 ani. Să mai precizăm ca aceste tăierea planificată științific a pădurilor sub forma extragerii produselor principale, realizarea unor rărituri și igienizare este necesară pentru a asigura regenerarea fondului silvic. Este vorba despre un calcul științific realizat de specialiști pe baza suprafeței pădurii, vârstei arborilor luând în calcul speciile etc. Dar se pune întrebarea firească. De ce până acum 15 ani era necesar să se taie numai 7.845 mc pe an pentru supraviețuirea pădurii, iar din 2018 această cantitate s-a triplat? Am întrebat Garda Forestieră Suceava (cu filiala și la Iași) dacă această pădure se exploatează cu respectarea Legii și ni s-a promis că vom primi un răspuns în zilele următoare.

Ikea a cumpărat pădurea cu 50 milioane euro, cum să-și scoată banii?

În anul 2018, în articolul cu titlul ‘’Documente explozive – peste 5000 de hectare vandute prin Tariceanu cu 18 milioane de euro’’, am oferit detalii despre modul dubios în care a fost retrocedată acestă pădure. Procesul de retrocedarea a celor 5.418 hectare s-a finalizat în anul 2007 când funcția de premier era ocupată de Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, familia Sturdza a vândut pădurea unei companii germane reprezentată în Romania de una dintre subsidiare și anume Prokon Hit Timber SRL iar actele s-au făcut la cabinetul notarial Ioana Popescu Tăriceanu care a încasat astfel un onorariu de 100.000 euro. În anul 2016, compania Prokon Hit Timber SRL a vândut  pădurea din județul Iași către Iri Forest Assets SRL care în anul 2019 și-a schimbat denumirea în Ingka Investments Forest Assets SRL, compania care administrează o parte din activele Ikea din Europa de Est. În anul 2016, Ikea a plătit pentru această pădure 50,6 milioane euro cu tot cu TVA. Prețul include contravaloarea a circa 3.200 ha pădure, plus terenul unor cantoane din județul Iași și a 7.000 ha pădure din județul Neamț, retrocedate de asemenea familiei Sturdza în aceiași perioadă. Să mai precizăm că Ikea nu a vrut să dea această pădure in paza Direcției Silvice Iași înființându-și propriul ocol pentru administrarea acestei păduri. În acest fel, singura instituție care poate controla tăierile este Garda Forestiera. Ocolul Silvic Ingka nu ne-a furnizat informatiile solicitate.

Documente explozive – peste 5000 de hectare vandute prin Tariceanu cu 18 milioane de euro

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.