Medic urmărit penal pentru șpagă pus de UMF Iași șef de secție la Spitalul Spiridon

2782
Ovidiu și Florin Mitu
Ovidiu și Florin Mitu

@ Corupția și neamurile au confiscat UMF Iași și medicina ieșeană @ S-a ajuns până acolo încât corupții, șpăgarii sunt numiți pe față pe funcții de conducere în spitalele de stat @ Concret, în data de 8.10. Senatul UMF Iași l-a desemnat pe medicul Ovidiu Mitu să ocupe funcția de șef al Laboratorului de cardiologie intervențională din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași @ Asta în condițiile în care Ovidiu Mitu este urmărit penal de Parchetul General, pentru luare de mită, fiind filmat în timp ce lua bani de la cel puțin trei bolnavi @ Susținerea lui Ovidiu Mitu încalcă flagrant Carta UMF Iași, criteriul de bază pentru susținerea acestuia fiind faptul că este fiul lui Florin Mitu, profesor de cardiologie la UMF Iași @ În plus, la începutul lunii septembrie, o colegă de serviciu a depus împotriva lui Mitu o plângere pentru hărțuire sexuală, reclamația aflându-se încă în analiză la Comisia de disciplină din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon Iași

UMF Iași a  fost confiscată de clanuri, de neamuri care doresc să-și extindă sistemul corupt asupra tuturor unităților de sănătate publică din județul Iași. Un medic tânăr poate fi și genial, nu poate să facă carieră la Iași dacă nu este fiul sau nepotul vrenui profesor din UMF. Au ajuns până acolo conducerea UMF Iași susține pe față în funcții de conducere, medici cercetați pentru luare de mită doar pentru că este vorba despre odrasla unui cadru universitar. Astfel, în ședința din data de 8.10. Senatul UMF Iași l-a desemnat pe medicul Ovidiu Mitu să ocupe funcția de șef al Laboratorului de cardiologie intervențională din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași (vezi aici). Ovidiu Mitu, șef de lucrări la UMF Iași este fiul profesorului de cadiologie Florin Mitu și a fost singura propunere a Senatului pentru a ocupa funcția de șef al laboratorului de cardiologie. Asta în condițiile în care la secția de cardiologie din Spiridon poate fi găsit cel puțin încă un medic cardiolog mult mai talentat care activează și în UMF Iași. A contat doar faptul că este fiul lui Florin Mitu, deoarece după cum am mai spus clanurile din UMF Iași au confiscat universitatea și își fac propria Lege. Nu a contat faptul că numirea lui Mitu, încalcă Carta UMF Iași, acesta fiind urmărit penal după e a fost filmat luând mită de la cel puțin trei pacienți. Să mai precizăm că UMF Iași își dă avizul pentru ocuparea unor funcții numai în spitalele universitare.

Lua șpagă de la bătrâni amărâți

Ovidiu Mitu este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul penal nr. 2649/P/2023 instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este același dosar în care este urmărit și medicul Dan Tesloianu, acesta fiind acuzat că monta pacienților dispozitive medicale cardiace prelevate de la morți. Ca și colegii săi trimiși deja în judecată (Silviu Egheț și Ana Haba-vezi aici), Ovidiu Mitu a fost filmat în timp ce primea bani de la bolnavi, în cabinetul de consultații de la Spitalul Sfântul Spiridon. Prima data a fost filmat în data de 3.11.2022 la ora 9: 26. Atunci a primit bani de la un bărbat. A doua oară a fost filmat pe data de 14.11.2022 când a luat mită suma de 200 lei de la o pacientă pe nume Aspazia Badișcu. A treia oară a fost filmat pe data de 5.12.2022, la ora 11: 05 în timp ce un pacient i-a pus în buzunar o bancnotă. ‘’Pacientul se ridică din pat și cu mâna dreaptă scoate din buzunarul din dreapta al pantalonilor mai multe hârtii împăturite și după ce alege una din acestea se apropie de cadrul medical și i-o pune în buzunarul din dreapta al halatului. Se refuză cum cadrul medical nu refuză. Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că, cadrul medical, descris mai sus și care a primit o bancnotă de 100 lei este Mitu Ovidiu’’, se arată în actele de urmărire penală. Imediat după ce procurorii au descins la Spitalul Sfântul Spiridon și au văzut filmările, Ovidiu Mitu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Nominalizarea încalcă Carta UMF

Această nominalizare încalcă Carta UMF Iași, document care prevede că această instituție de învățământ superior susține ‘’cinstea,incoruptibilitatea şi probitatea’’. De aceea redăm mai jos, integral, art.12 din Carta UMF Iași (vezi și aici).

Art. 12. Integritatea și incoruptibilitatea

(1) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi recunoaşte cinstea,incoruptibilitatea şi probitatea, ca valori morale de prim rang ce susțin integritatea academică.

(2) Membrii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi trebuie să-şi exercite profesia cu onestitate, bună-credinţă şi responsabilitate, cu respectarea legii şi acţionând în conformitate cu cerinţele profesiei, să contribuie la respectarea misiunii Universităţii.

(3) La nivelul Universităţii, membrilor comunităţii universitare le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu moral sau material, sau să ia parte cu bună ştiinţă la activităţi ilegale şi angajamente, care discreditează profesia și imaginea publică a Universității

Ce spune Scripcariu care și-a băgat și el copiii în UMF

Având în vedere cele arătate mai sus, l-am întrebat pe Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași cum de instituția pe care o conduce susține pe o funcție de conducere la Spiridon o persoană urmărită penal pentru luare de mită. Evident. Scripcariu a aruncat pisica în curtea Senatului. ‘’Vă rog să nu mă întrebați pe mine. Întrebați Senatul, eu am doar statutul de invitat la ședința Senatului’’,  spus Scripcariu în condițiile în care este știut că nu mișcă nimic în UMF fără aprobarea lui.

Nu ne așteptam la un alt răspuns având în vedere că Scripcariu este simbolul acestui sistem de clanuri care a confiscat UMF Iași. Dragos Scripcariu în vîrsta de 35 de ani, a devenit asistent la UMF Iasi, imediat ce tatăl său a devenit rector, în anul 2016. Ioana Sadyie Scripcariu (34 de ani) a devenit asistent universitar la obstetrica-ginecologie în anul 2019. Evident, președinta Senatului UMF, profesor Irina Căruntu nu ne-a răspuns la telefon. Pentru a ocupa funcția pentru care-l susține UMF Iași, Ovidiu Mitu mai are nevoie de avizul directorului Spitalului Sfântul Spiridon, Dan Timofte. Acesta nu a luat încă o decizie.

Plângere pentru hărțuire sexuală

Ecaterina Carp-medic Spiridon
Ecaterina Carp-medic Spiridon

Împotriva lui Ovidiu Mitu a fost depusă la începutul lunii septembrie 2024  și o plângere pentru hățuire sexuală. Plângerea a fost depusă de o colegă de serviciu, medic cardiolog Ecaterina Carp, fostă Strâmbeanu. Cazul este analizat de Comisia de disciplină, Ecaterina Carp a reclamat că Mitu și-a folosit funcția în scop sexual. Femeia susține că acesta a hărțuit-o insistent cu apeluri telefonice pentru a obține de la aceasta favoruri sexuale. Însă, incidentul reclamat de Ecaterina Carp s-a petrecut în urmă cu 6 ani. La ultima ședință a Comisiei de Disciplină în cadrul căreia s-a analizat acest caz, Ecaterina Carp nu a prezentat probele promise. Contactat telefonic Ovidiu Mitu a spus că nu vrea să comenteze.

Nora si fiul rectorului angajati la UMF. Posturi caldute pentru beizadelele lui Scripcariu

Constantin MAZILU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.