Minunea de Crăciun la Spiridon. Două inimi salvate de 8 medici tineri

8663
doctorul Tesloianu si echipa de medici cardiologi de la Spiridon
doctorul Tesloianu si echipa de medici cardiologi de la Spiridon

@ Primele două angioplastii coronanariene, proceduri prin care se monteaza stenturi pe arterele inimii au fost efectuate cu succes, miercuri 23 decembrie, inainte de Craciun la Spitalul Sfantul Spiridon @ De cele doua intervenții au beneficiat doi barbati unul de 56 de ani si un altul 64 de ani @ Echipa a fost coordonata de medicul Dan Tesloianu @ ” Am efectuat două angioplastii de artere circumflexe mari, dominante, cu leziuni subocluzive la pacienți relativ tineri, 56 și 64 ani. Evoluție favorabilă intra si postprocedurala. Tânăra echipa implicată a reușit atât abord femural la primul pacient cat si radial la al doilea”, a spus Dan Tesloianu

Un numar de 8 medici de la Spitalul Sfantul Spiridon din Iași, a săvarsit o minune  inainte de Craciun. Echipa de medici condusa de  cardiologul Dan Tesloianu si formata din Ionuț Achiței, Iulian Matei, Paul Turcoman, Ovidiu Mitu, Paul Simion, Bogdan Artene a realizat, miercuri 23 decembrie, primele două angioplastii coronanariene de la Spitalul Sfantul Spiridon din Iași. Cu alte cuvinte tinerii medici au montat stenturi pe arterele infundate din zona inimii, la doi doi barbati unul de 56 de ani din Botosani si un altul de 64 de ani din Iași. Cei doi pacienti au fost externati a doua zi in Ajunul Craciunului si asta deoarece evolutia post-operatorie a fost foarte buna. Sa mai precizam ca pana acum astfel de operatii se realizau la Iasi numai la Institutul de Cardiologie si la Arcadia, bineinteles contra cost. Aici, la Spiridon interventiile sunt decontate de stat din bugetul asigurarilor de sanatate. Sa mai precizam ca pacentii care au arterele inimii stenozate (infundate) risca un infarct in cazul in care nu se intervine cu astfel de stenturi care au rolul de a elibera fluxul sanguin. Cei doi pacienti aveau arterele circumflexe (artera a inimii) in procent de 99 la suta stenozate! „Am efectuat două angioplastii de artere circumflexe mari, dominante, cu leziuni subocluzive la pacienți relativ tineri, 56 și 64 ani. Evoluție favorabilă intra si postprocedurala. Tânăra echipa implicată a reușit atât abord femural la primul pacient cat si radial la al doilea. Ma bucur ca dupa ani de zile de demersuri la nivelul Ministerul Sanatatii am reusit aproape miraculos într-un an extrem de ciudat din cauza pandemiei SARS – Cov2 sa pornim activitatea de terapie interventionala a leziunilor coronariene si la Clinica de Cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași”, a spus medicul Dan Tesloianu.

Acesta a ținut sa-i multumesca fostului manager al spitalului Ion Birliba care a facut posibil achizitionarea unui  angiograf la Spitalul Sfantul Spiridon. „Trebuie să amintesc aici munca de echipa pentru realizarea acestui obiectiv, susținerea oferită de conducerea spitalului și direct a managerului Ioan Barliba. Totodată trebuie să subliniez cu multe linii aportul domnului dr. Victor Costache, ministrul sănătății care a înțeles clar ca Moldova nu mai poate fi lăsată fără echipament medical la nesfârșit! Si a acționat în consecință asigurandu-ne finanțarea pentru achiziția coronarografului. Le multumim tuturor și pe această cale!”, a adaugat Dan Tesloianul.

 

doctorul Tesloianu si echipa de medici
doctorul Tesloianu si echipa de medici

 

Aparatura de calitate

Medicul iesean a mai aratat  ca la Spitalul Sfantul Spiridon astfel de proceduri se realizeaza cu aparatura performanta. ” Doresc sa accentuez calitatea deosebita a echipamentului achiziționat – Philips Azurion 7 – și a accesoriilor suplimentare puse la dispoziție de firma Philips. Astfel, numai brațul special pentru abord radial este o „bijuterie” care ofera o comoditate mult sporită atât medicului cat si pacientului. La o valoarea de aproape 30.000 euro, acesta a reprezentat o sponsorizare a Philips-ului, motiv pentru care nu putem decât să mulțumim. Cel mai important lucru: am constatat că formăm o echipă unită, medici, aistenti si alte cadre medicale. Astfel încât suntem încrezători că, în ciuda greutăților inerente debutului, vom reuși să oferim o alternativă viabilă si sustenabila de tratament pentru pacienții cu suferință coronariana din zona Moldovei!”, a adaugat Dan Tesloianu.

Mai multe detalii despre achizitionarea angiografului de la Spiridon puteti citi in articolele „In sfarsit, Spitalul Spiridon cumpara aparatul care salveaza mii de vieti”,pe care l-am publicat pe data de 13 mai a.c si in articolul „Tinică ”medic inger” doar pentru pacienții de la Arcadia. Peste 5.000 de bolnavi de la Spiridon abandonați”, publicat in data de 3 noiembrie a.c.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.