Patronul magazinelor ‘’La Doi Pași’’ urmărit penal pentru înșelăciune și fals. Țepe de milioane de euro

2531
Daniel Constantin Ionita
Daniel Constantin Ionita

@ Procurorii sunt nevoiți să redeschidă urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals, grup infracțional organizat într-un dosar în care este vizat Constantin Daniel Ioniță, fostul patron al magazinelor La Doi Pași din municipiul Iași @ În dosar sunt vizați și angajați ai OTP Bank deoarece i-ar fi acordat ilegal un credit lui Ioniță

Constantin Daniel Ioniță, fostul patron al magazinelor La Doi Pași (franciză Metro) din municipiul Iași se află din nou în atenția procurorilor după ce foștii săi parteneri de afaceri s-au plâns încă o dată că au fost înșelați. Astfel, recent magistrații Tribunalului Iași au dispus reînceperea urmăririi penale (vezi aici) într-un dosar în care doi dintre foștii săi parteneri de afaceri au l-au acuzat pe Constantin Daniel Ioniță de de înșelăciune, fals, grup infracțional organizat și fals, prejudiciul fiind estimat la circa 8 milioane lei. Cei doi foști parteneri au depus plângere penală și împotriva unor angajați ai OTP Bank care i-ar fi înlesnit lui Ioniță obținerea unui credit în baza unor documente false. În perioada 2019-2020, doi afaceriști din Iași construiau niște blocuri în Miroslava. La un moment dat au rămas fără bani și s-au aflat în situația de a nu putea finaliza blocurile. S-au asociat cu Ioniță care le-a promis că va finaliza el blocurile. Prin urmare dezvoltatorii au transferat blocurile în construcție în patrimoniul firmelor lui Ioniță urmând ca după finalizarea lucrărilor de construire acesta să dea niște apartamente. Ioniță a intrat în ‘’combinație’’ cu toate firmele sale L&D Marketing SRL, General Distribution&Trade SRL, SC Sema Management SRL fiind ajutat și de fiica sa vitregă Corina Daniela Pasat.

Credit de 2 milioane euro de la OTP Bank cu acte false?

Ioniță a gajat blocurile la OTP Bank, a obținut vreo 8 milioane lei dar creditorii săi nu și-au mai primit nici apartamentele și nici un ban. Plângerea penală a fost depusă în anul 2019 iar în luna august 2023 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au clasat dosarul pe motivul că fapte nu există. Păgubiții lui Ioniță au făcut plângere împotriva ordonanței de clasare la Tribunal iar în decembrie solicitatea de redeschidere a urmăririi penale a fost aprobată. ‘’ General Distribution&Trade SRL a efectuat lucrări în valoare de maxim 1.823.615 lei și a efectuat trageri, fiindu-i eliberate mai mult de 8 milioane lei. În consens, unitatea bancară i-a eliberat sumele solicitate prin trageri fără a cere un minim de documene, fără documente justificative. Aceste aspecte nu au fost verificate de organul de control ierarhic, în ordonanță neregăsindu-se nici un fel de referiri la acest element. De asemenea considerăm a se cerceta dacă s-a intenționat deturnarea banilor, în folosul cui și cu ce scop, în baza unei înțelegeri între persoane din cadrul unității bancare cu putere de decizie și reprezentanții General Distribution&Trade SRL’’, se arată în plângerea făcută de păgubiți împotriva ordonanței de clasare

Clanul Stănescu a început executarea silită

De asemenea, în cursul zilei de ieri membri ai clanului Stănescu de la Zanea, nepoții fostei bulibașe Colea Stănescu au demarat executarea silită împotriva lui Ioniță. Dosarul de executare se află la Biroul Executorilor Tufeanu și Bîrcă iar membrii clanului Stănescu au de recuperat 500.000 lei bani pe care i-au dat cu împrumut lui Ioniță. Aceștia l-au creditat de asemenea în perioada 2019-2020. ‘’ „Tot timpul ne spunea ca intra in CIP (Centrala Incidentelor de Plati – nr) si ne-a rugat sa-l imprumutam cu bani. Ne spunea ca el este credincios ca este om cu frica lui Dumnezeu si noi l-am crezut. M-am dus la o casa de amanet, am lasat o parte din aurul familiei si am luat 4 miliarde i-am dat lui cumatru’. Ne-a spus ca ne va da banii inapoi. La inceput ne-a dat niste bani in transe de 2.000 lei dupa care s-a oprit”, ne-a povestit Dragoș Colea Stănescu.

Ioniță a deținut șase magazine cu franciza La Doi Pași în municipiul Iași. Acum firmele sale sunt faliment.

Patronul magazinelor „La Doi Pasi” urmarit pentru o teapa de zeci de miliarde. Dosar penal pentru inselaciune

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.