Prim-vicepreședintele PNL Iași, Lucian Rusu, noul secretar general adjunct al Guvernului României!

240

Lucian Rusu, prim-vicepreședinte al PNL Iași, a fost numit astăzi în funcția de secretar general adjunct al Guvernului României. Lucian Rusu a mai ocupat, în perioada decembrie 2019 – martie 2021, poziția de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, având printre priorități concentrarea resurselor pe investiții în infrastructură, pentru a permite companiilor să se dezvolte. De asemenea, noul secretar general adjunct al Guvernului României are o experiență vastă în sectorul energetic, cu peste zece ani vechime în acest domeniu. „Noul secretar general adjunct al Guvernului are o experienta vasta în sectorul energetic, cu peste zece ani vechime în acest domeniu. În noul mandat, Lucian Rusu va asigura o sustinere mai puternica pentru marile proiecte de dezvoltare a judetului Iasi”, se arata în comunicatul liberalilor ieseni. Lucian Rusu a declarat ca va contribui cu expertiza acumulata în mediul privat la dinamizarea reformelor. Rusu a lucrat timp de zece ani la o companie privata din domeniul energiei, iar în perioada cât a activat la Secretariatul General al Guvernului a avut în coordonare companiile de transport în energie electrica si gaze naturale, respectiv Transelectrica si Transgaz. Totodata, Lucian Rusu a raspuns de Secretariatul de Stat pentru Culte, a coordonat Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisa si a gestionat activitatea Inspectorilor Guvernamentali. El este prim-vicepresedinte în Biroul Permanent Judetean PNL Iasi. La nivel national a fost ales în Curtea de Onoare si Arbitraj a PNL si activeaza ca vicepresedinte în Comisia de energie a PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.