Respectat cadru didactic, condamnat de judecătorii ieşeni! Acuzat că a consumat alcool, apoi a urcat la volan! FOTO (EXCLUSIV)

20471
Un echipaj de Poliţie, noaptea, pe o stradă şi conf.univ.dr. Mircea Odin Apostu
Cadrul didactic universitar Mircea Odin Apostu

@ Un respectat cadru didactic a fost pedepsit ieri de judecătorii ieşeni @ Totul, după ce a fost acuzat că a consumat alcool, apoi a urcat la volan @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea lui Mircea Odin Apostu la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducere sub influenţa alcoolului

Un respectat cadru didactic a fost pedepsit ieri de judecătorii ieşeni! Totul, după ce a fost acuzat că a consumat alcool, apoi a urcat la volan! Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea lui Mircea Odin Apostu la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducere sub influenţa alcoolului.

„Instanta obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la una din instituţiile din cadrul Primăriei Municipiului Iasi sau în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iasi, pe o perioadă de 60 de zile”, au afirmat judecatorii.

Respectat cadru didactic, pedepsit de judecători

De remarcat este faptul ca sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Acest proces al lui Mircea Odin Apostu a început pe data de 18 decembrie 2023. Amintim că, iniţial, Judecătoria Iaşi a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între cele două părţi, iar, mai apoi, dosarul s-a întors la Parchet.

Initial, procesul conf.univ.dr. Mircea Odin Apostu a început pe 5 august 2022. Procurorii ieşeni au trimis la instanţă acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu acesta. Asta, după ce bărbatul, în vârstă de 50 de ani, gonea cu 125 de kilometri la oră în localitate. Pe 10 iunie 2022, conf.univ.dr. Mircea Odin Apostu, un respectat cadru didactic de la Facultatea de Chimie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, a avut parte de o noapte agitată.

Atunci, el era în zona orașului Podu Iloaiei, gonind cu 125 de kilometri la oră în localitate, motiv pentru care a fost tras pe dreapta de către oamenii legii. Pentru că mirosea a alcool, Mircea Odin Apostu a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul i-a adus conferențiarului un dosar penal.

Mircea Odin Apostu, dus la audieri

Oamenii legii au constatat că Mircea Odin Apostu avea o concentrație alcoolică de 0,98 de miligrame alcool pur în aerul expirat. Luând în calcul viteza cu care circula Apostu și alcoolul din sângele acestuia, numai o minune a făcut să nu se întâmple o nenorocire. Atunci, conf.univ.dr. Mircea Odin Apostu a fost dus la sediul Poliției Rutiere din Iași. Cu pantalonii suflecați, în șlapi și îmbrăcat în sacou, Apostu a mers să dea declarații.

„În noaptea de 8 spre 9 iunie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au oprit pentru control, pe DE 583, în localitatea Podu Iloaiei, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, cu viteza de 125 km la oră. Întrucât mirosea a alcool, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,98 miligrame alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului”, au precizat atunci reprezentanţii IPJ Iași.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.