Scandal imobiliar, finalizat cu o condamnare la Iaşi! Agentul a fost pedepsit definitiv după promisiunile făcute!

743
Mana cheie apartament
Mana cheie apartament

@ Un scandal imobiliar a fost finalizat cu o condamnare la Iaşi @ Astfel, ieri, fostul agent imobiliar a fost pedepsit definitiv după promisiunile făcute @ Judecătorii l-au condamnat pe Dan Marian Beşliu la 2 ani şi 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influenţă, în formă continuată 

Un scandal imobiliar a fost finalizat cu o condamnare la Iaşi! Aşadar, fostul agent imobiliar a fost pedepsit definitiv după promisiunile făcute. Judecătorii de la Curtea de Apel Iasi au respins ieri apelul si l-au condamnat ieri pe Dan Marian Beşliu la 2 ani şi 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influenţă, în formă continuată.

De asemenea, magistraţii au confiscat de la fostul agent imobiliar sumele de 5.600 de euro şi 150 de lei, obţinute prin săvârşirea infracţiunii.

Ce acuzaţii i-au fost aduse lui Dan Marian Beşliu

Procesul lui Dan Marian Beşliu a început pe 2 decembrie 2020. Procurorii DNA l-au acuzat pe acesta de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale).

„Pe data de 23 mai 2017, inculpatul ar fi pretins de la un mandatar al unei persoane îndreptăţite a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 1,827 ha teren, o cotă de 10% din suprafaţa cu care respectiva urma să fie pusă în posesie (sumă aproximată la circa 90.000 de euro, prin raportare la valoarea de piaţă a terenului, pe vechiul amplasament), lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui consilier juridic la Reprezentanţa a Agenţiei Domeniilor Statului, pentru ca aceasta să realizeze delimitarea suprafeţei de teren de la ADS către Comisia Locală de Fond Funciar, precum şi să rezerve suprafaţa în cazul în care această procedură de predare-preluare s-ar fi prelungit, pentru a fi atribuită ulterior numitului”, au spus procurorii anticorupţie.

Ce au mai spus anchetatorii DNA Iaşi

Oamenii legii au adăugat că, în perioada 20 iunie – 18 august 2017, în scopul menţionat, Beşliu ar fi primit sumele de 5.600 de euro şi 150 de lei în 6 tranşe.

„Pe data de 16 noiembrie 2017, inculpatul a cerut suma de 10.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui consilier juridic de la Reprezentanţa Agenţiei Domeniilor Statului, promiţând că îl va determina să faciliteze eliberarea unui accept din partea ADS cu privire la punerea la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar a unei alte suprafeţe de teren pentru emiterea titlului de proprietate numitei şi celorlalţi co-proprietari ai unui teren în suprafaţă de 13,9 ha”, au încheiat anchetatorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.