Scandal, într-un spital din Iaşi! Asistent medical, acuzat de violarea vieţii private! (EXCLUSIV)

6487
Sediul Institutului de Psihiatrie
Sediul Institutului de Psihiatrie "Socola", din Iaşi

@ Dosarul angajatului de la Institutul de Psihiatrie „Socola” acuzat de violarea vieţii private a început cu o amânare @ La primul termen, ce a avut loc miercuri, 19 octombrie 2022, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus amânarea cauzei ce îl priveşte pe Gabriel Obadă @ Amintim că acesta a fost trimis în judecată pentru că ar fi montat o cameră video într-un birou din cadrul unităţii medicale

Dosarul angajatului de la Institutul de Psihiatrie „Socola” acuzat de violarea vieţii private a început cu o amânare. Astfel, la primul termen, care a avut loc miercuri, 19 octombrie 2022, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus amânarea cauzei ce îl priveşte pe Gabriel Obadă.
Amintim că acesta a fost trimis în judecată pentru că ar fi montat o cameră video într-un birou din cadrul unităţii medicale.

Asistentul medical Gabriel Obadă, acuzat de violarea vieţii private

Scandalul ce îl are în prim-plan pe asistentul medical ieşean Gabriel Obadă a izbucnit în urmă cu mai bine e un an. Atunci, personalul din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” s-a plâns că, într-o încăpere de la subsolul unităţii, ar fi fost descoperită o cameră video, ce ar fi fost montată de Gabriel Obadă.
Mai apoi, a fost formulată o plângere la Poliţie, iar oamenii legii au declanşat ancheta. Dosarul a ajuns mai apoi pe masa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Ulterior, anchetatorii l-au audiat pe asistent şi au dispus trimiterea acestuia în judecată sub acuzaţia de violare a vieţii private.

Ce a spus ieşeanul cu privire la incident

Într-un drept la replică publicat anul trecut de presa locală, asistentul medical Gabriel Obadă menţiona că nu ar fi montat acea cameră video în vreun vestiar, aşa cum se vehiculase. În acel drept la replică se specifica faptul că era vorba despre un birou în care îşi desfăşurau activitatea asistenta-șefă şi medicii rezidenţi.
S-a mai arătat că acea cameră de filmat a fost montată în contextul în care, la nivel de institutului, exista un consum mare și nejustificat de materiale sanitare, în plină pandemie de Covid-19. Totuşi, magistraţii au considerat că montarea unei camere video într-o astfel de încăpere reprezintă o încălcare a vieţii private şi au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Obadă. Acum, rămâne de văzut ce decizie vor lua judecătorii ieşeni în cazul asistentului medical acuzat de violarea vieţii private.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.