Seful Vămii Iași reținut de DNA pentru șpagă. Lua mită și de la subordonați

3522
Bolohan
Bolohan

Danut Bolohan seful Biroului Vamal Iasi si alti subordonati Andreica Simona, Cristian Timofte au fost retinuti in dosarul de coruptie in care se cerceteaza un prejudiciu de circa 12 milioane euro adus bugetului statului. De asemenea Leonard Tarnovanu un alt vames se afla sub control judiciar. În perioada ianuarie 2022 – prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia. Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.
Prin modul de acțiune, functionarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent (controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor). Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice – uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator). Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București. „Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat in vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD. Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale. Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul Bolohan Dănuț, în calitatea menționată mai sus, beneficiind și de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și cel reținut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD. De asemenea, inculpatul Bolohan Dănuț, în aceeași calitate, ar fi pretins și primit de la doi subalterni, inculpații Timofte Cristian și Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani și alte produse, pentru a fi programați de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparțineau societăților comerciale cercetate în prezenta cauză”, se arata intr-un comunicat al DNA.

Averea secreta a sefului Vamesilor din Moldova. ‘’Totul pe numele copiilor’’

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.