Șpagă în Agrigultură! Funcționară urmărită penal de DNA pentru mită

411

Livia Ciobanu, funcționară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost plasată în control judiciar printr-o decizie a procurorilor DNA. Femeia este acuzată că a luat mită de 36 de oripotrivit unui comunicat al instituției. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând  cu data de 13 septembrie 2022, faţă de Livia Ciobanu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale Buget Finanţe şi Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (36 de acte materiale). Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie 2018 – februarie 2021, în calitatea menţionată, Livia Ciobanu ar fi pretins şi primit de la o persoană cu funcţie de conducere la nivelul unei direcţii judeţene pentru agricultură (martor) suma totală de 67.000 de lei şi un laptop, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcţie judeţeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, staţii de lucru de birou, staţii de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile şi servicii de voce şi date şi alte obiecte de birotică). „Suma totală de 67.000 lei ar fi fost pretinsă şi primită direct şi prin intermediari, banii fiind primiţi în numerar şi viraţi într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum şi prin mandat poştal on-line după cum urmează: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 şi între 1.500 şi 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 – februarie 2021”, arată anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.