Un plutonier-pompier, prins băut la volan de două ori într-o zi. De ciudă a urinat în plină stradă

19431
Alexandru Ștețcu
Alexandru Ștețcu

@ Alexandru Ștețcu, plutonier, pompier la Iași la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru că a condus băut și fără permis @ Înainte să se urce băut la volan Alexandru Ștețcu a urinat pe geamul sucursalei unei bănci din cartierul Păcurari, după ce scosese bani de la un bancomat

Alexandru Ștețcu plutonierul-pompier de la Iași care în luna ianuarie a acestui an a fost prins de Poliție săvârșind o infracțiune de două ori într-o zi a fost condamnat de Tribunalul Militar la o pedeasă de 3 ani de închisoare cu suspendare. Pe data de 13 ianuarie, Ștețcu s-a certat cu iubita iar după ce a terminat serviciul s-a dus acasă și a băut mult vin. După aceea, după ce s-a îmbătat pe la 3:00 dimineața s-a urcat la volan și s-a dus la un bancomat din Păcurari s-a scoata niște bani. După ce a scos banii a urinat pe geamul sucursalei bancare. După aceea s-a urcat din nou la volan dar  nu a reușit sa mai  bage mașina in viteza moment în care a fost observat de o patrulă de jandarmi. ”Instanța reține în fapt că inculpatul este necăsătorit, dar a fost implicat într-o relație care s-a sfârșit la inițiativa fostei sale partenere însă inculpatul nu a împărtășit această decizie, declarând că a fost puternic afectat emoțional de această împrejurare. În ziua de 12 ianuarie 2023 inculpatul a fost de serviciu, finalizând programul de lucru la data de 13.01.2023, ora 8:00. Pe fondul afectării emoționale sub imperiul căreia se afla și ajungând la reședința sa, militarul a început să consume băuturi alcoolice, respectiv vin.După miezul nopții, inculpatul a luat hotărârea de a se deplasa cu autoturismul pe care îl conducea în regim de taxi, la bancomatul Băncii.. situat în zona Moara de Foc – Iași. După finalizarea operațiunilor la bancomat, inculpatul a urinat pe geamul instituției bancare, după care s-a îndreptat către autoturismul pe care îl utiliza. Întrucât inculpatul tura excesiv motorul fără a reuși să acționeze cutia de viteze, la ora 03:49 (- dimineața zilei de 14.01.2023) a fost observat de un echipaj de jandarmi ce aveau autoturismul parcat exact în spatele autoturismului condus de inculpat’’, au arătat judecătorii militari.

Pentru că emana halenă alcoolica, jandarmii au chemat Poliția Rutieră. ‘’După testarea cu aparatul etilotest, s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi inculpatul a fost condus de către lucrătorii poliției la Spitalul Sfântul S, unde i-au fost prelevate mostre biologice a căror analiză chimică a relevat valorile de 2,59 g‰ la ora 05,15, respectiv de 2,46 g‰ la ora 06:15’’, au mai arătat judecătorii militari.

A fost condus la sediul Poliției Rutiere unde a fos audiat și a ieșit din sediul instituției la ora 8.00. Deși era înca sub influența băuturilor alcoolice și  i se suspendase dreptul de a conduce autovehicule Alexandru Ștețcu s-a urcat din nou la volanul mașinii sale. ‘’S-a mai reținut că în aceeași zi, la ora 08.23, după ce organele de poliție au întocmit actele de constatare și au dispus reținerea permisului de conducere, inculpatul militar ar fi revenit în locul în care a lăsat autoturismul și s-ar fi urcat la volan, deși se afla sub influența alcoolului, având în sânge o concentrație peste limita legală și cunoștea că are dreptul de a conduce suspendat. Totodată, procurorul a reținut că inculpatul militar ar fi condus același autoturism pe drumurile publice de pe raza municipiului Iași (de la domiciliu la marketul Profi rond Gamma, Păcurari și înapoi) în data de 14.01.2023, în jurul orei 23.00 și în ziua de 15.01.2023, ora 10.04, cunoscând că are dreptul de a conduce suspendat’’, a mai arătat magistratul militar.

Din acest motiv, pe 15 ianuarie a.c pompierul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile iar recent a fost condamnat pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice și conducere fara permis (vezi aici).

Acesta este subofițerul ISU Iași arestat deoarece s-a urcat băut și fara permis la volanul unui taxi

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.