@ Notarul ieșean Bogdan Daniel Florea a fost citat ieri la Curtea de Apel Iași să dea explicații în dosarul mega-țepelor imobiliare în care a fost trimis în judecată de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu @ Florea a autentificat abuziv un act de vânzare a unei moșteniri asupra căreia cel care a înstrăinat-o nu mai avea nici un drept @ Inculpatul Florea a fost trimis în judecată în dosarul unei grupări infracționale specializată pe înșelăciuni imobiliare al cărui lider era procuratorul Cătălin Sandu și care a creat unor simpli cetățeni prejudicii în valoare de 2,8 milioane euro
Se apropie funia de par, adică se apropie o sentință iar ”notarul” Bogdan Daniel Florea care este acuzat de abuz în serviciu în mega-dosarul țepelor imobiliare cu un prejidiciu de circa 2,8 milioane euro a venit ieri la instanță pe ultima sută de metri. Procesul a început în urmă cu doi ani, au fost peste 20 de termene dar aceasta este prima dată când s-a prezentat și inculpatul Florea deși îi sunt aduse acuzații grave de abuz în serviciu. Magistrații Curții de Apel Iași nu l-au putut audia pe numitul Florea deoarece unul dintre avocații din dosar a recurs la o strategie de tergiversare anunțând instanța pe ultima sută de metri că este bolnav și nu se poate prezenta motiv pentru care a și fost amendat. S-a dat un termen scurt de două săptămâni când Florea va fi audiat din nou pentru a fi citat. Contactat de jurnaliștii Dezvăluirea.ro la ieșirea din sala de judecată Florea a refuzat să dea declarații (video).
La notarul Florea au vândut moștenirea altuia
”Notarul” Daniel Florea a fost trimis în judecată deoarece în data de 22.03.2019 ar fi parafat vânzarea ilegală a unui teren de pe șes Bahlui. Vânzătoarea este o anume Elena Graur care a pretins că este moștenitoarea Elenei Sandu. Elena Graur este fiica Elenei Sandu dar defuncta nu i-a lăsat averea. Printr-un testament Elena Sandu a lăsat averea unui apropiat, un bărbat. Inculpatul Bogdan Daniel Florea nu a consultat registrul național al testamentelor și i-a permis Elenei Graur să vândă terenul după dezbaterea moștenirii, prin Anexa 24. ‘’La data de 23.04.2019, în calitate de notar public, a îndeplinit cu intenție (prin multitudinea dispozițiilor legale încălcate și a faptului că a urmărit un interes patrimonial propriu, reprezentat de primirea unor onorarii notariale în cuantum de 13.060 RON, respectiv 15.215 RON), în mod defectuos (prin încălcarea obligațiilor reglementate de dispozițiile legale), în aceeași zi, la un interval scurt de timp și cu legătură între ele, atât procedura succesorală notarială în dosarul notarial nr.101/2019 instrumentat de acesta, finalizat prin emiterea certificatului de moștenitor nr.76/2019 în favoarea numitei Graur Elena, prin care a stabilit calitatea de unic moștenitor legal al numitei Graur Elena față de moștenirea numitei Sandu Maria și a constatat astfel un drept de proprietate al acesteia după întreaga masă succesorală, cât și procedura notarială de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare nr.1024/24.03.2019’’, se arată în rechizitoriu.
Moștenirea vândută ilegal cu ajutorul lui Florea aparținea prin testament unui cetățean pe nume Dorel Roibu Constantin care a și fost audiat în acest dosar. ‘’Pe cale de consecință, dacă notarul public Florea Bogdan Daniel ar fi solicitat dosarul nr.256/2018, astfel cum i s-a precizat de către Camera Notarilor Publici, ar fi observat în mod evident faptul că acesta se referea la o altă persoană decât Graur Elena, respectiv la numitul Roibu Dorel Constantin. Totodată, dacă ar fi solicitat dosarul nr.232/2018 în integralitatea sa, ar fi observat că au fost efectuate verificări din care rezulta existența unui testament în favoarea lui Roibu Dorel Constantin’’, se mai arată în rechizitoriu
Amintim că în acest dosar este vorba despre rețeaua care îl avea la vârf pe Cătălin Sandu și care vâna proprietari de imobile pentru a-i înșela. Capul rețelei era Cătălin Sandu cel care vâna proprietari de imobile pentru a-i înșela. Notarul Florea a fost suspendat anul trecut în urm gravelor nereguli găsite de colegii săi care au efectuat verificări la cabinetul său notarial de la Valea Lupului. Mai multe detalii puteți citi în articolul repostat mai jos.
Notarul Mafiei Imobiliare a fost pus pe tușă. Procurorii îl acuză de abuz în serviciu
Constantin MAZILU




































