A murit unul dintre cei mai iubiți preoți din Iași. ‘’A fost întotdeauna un model’’

4646
parintele Dumitru Nechifor - stanga
parintele Dumitru Nechifor - stanga

@ Părintele Dumitru Nechifor, preotul paroh al Bisericii Barnovschi a murit aseara in urma unui infarct

Unul dintre cei mai apropiați preoți din municipiul Iași, Dumitru Nechifor, parohul Bisericii Barnovschi a murit aseara la varsta de 69 de ani. Dumitru Nechifor slujea la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Barnovschi, din Iași, Protopopiatul Iași II din anul 1986. S-a născut la 25 ianuarie 1952 . A absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu. În timpul acesteia, a fost directorul Fabricii de lumânări din Roman. A fost hirotonit preot în 1981 pentru parohia Perieni, Bârlad. Totodată, a fost numit secretar la Protopopiatul Bârlad. Ulterior, s-a transferat la parohia Vânători, Iași si la scurt timp la Biserica Barnovchi. Aici s-a ocupat de refacerea structurii bisericii și de refacerea acoperișului. „Am admirat foarte mult jertfelnica părintelui, punctualitatea, grija pentru toți oamenii, inima largă și bună, slujirea impecabilă ca preot. A fost întotdeauna un model. Îl vom purta mereu în suflete și în rugăciuni”, a declarat pentru Doxologia.ro , părintele Liviu Petcu, preot coslujitor la parohia Barnovschi.

Sicriul cu trupul părintelui Dumitru Nechifor este depus în aceste zile la Biserica Barnovschi, unde și-a dedicat jumătate din viață. Tot aici va avea loc și înmormântarea sâmbătă, la ora 10.30.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.