Amenzi uriașe pentru șoferi. De astăzi,se schimbă regula pentru cine circulă fără rovinietă

229

Începând de astăzi, şoferii care vor circula pe drumurile din România fără rovinietă vor scoate mai mulţi bani din buzunare. Noile reglementări au intrat în vigoare începând de astăzi. Potrivit legii adoptate la sfârşitul lunii iulie, cresc amenzile pentru lipsa rovinietei atât în cazul maşinilor mici, cât şi a maşinilor mari de trasnport persoane şi marfă. Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, și-au motivat inițiatorii măsura, potrivit avocatnet.ro. Mai exact, începând de astăzi, 20 august, amenzile pentru maşinile mici care vor circula fără rovinietă vor creşte de la 250-500 de lei la 275-550 de lei.

Amenzi contravenţionale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile

– autoturisme: între 275 și 550 lei 

– vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 t: între 950 și 1.900 lei (față de 750 – 1.250 de lei, cât e acum)

– vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone: 1.550 – 3.100 de de lei (față de 1.250 – 1.750 lei, cât e acum);

– vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone: 2.750 – 5.500 de lei (față de 1.750 – 2.250 lei, cât e acum);

– vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv): 3.550 – 7.100 de lei (față de 2.750 – 3.000 de lei, cât e acum);

– vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv): 5.950 – 11.900 de lei (față de 3.000 – 4.000 de lei, cât e acum);

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.