Bani găsiți într-o carte donată Bibiliotecii. Ce sumă au găsit bibliotecarii

215

Un cetățean bine intenționat a donat Bibliotecii Pașcani un lot de cărți, într-una dintre acestea fiind găsită o sumă bani. Bărbatul a donat cărțile după decesul părinților săi, fără să ştie că într-una dintre acestea se aflau aproape 4.000 de lei. Suma a fost găsită de reprezentanţii Bibliotecii Municipale Paşcani, care au anunţat poliţia. Bărbatul a fost chemat la sediul Poliţiei, unde i-au fost înmânaţi banii. „În urmă cu două zile, polițiștii pășcăneni au fost informați de către reprezentanții Bibliotecii Municipale Pașcani despre faptul că un bărbat a donat un lot de cărți, într-una dintre acestea fiind găsită o sumă bani. Din verificări a reieșit că bărbatul a donat cărțile care au aparținut părinților săi, după decesul acestora, neștiind că într-una dintre acestea se află cei 3.900 lei. Miercuri, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Pașcani, fiindu-i predați banii. Apreciem spiritul civic de care au dat dovadă angajații Bibliotecii Municipale Pașcani, care prin gestul lor sunt un exemplu pentru comunitate”, transmite Poliția Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.