Ce au spus procurorii DNA despre dosarul „Revelionul Iașului 2022/2023”! De la ce au pornit audierile! FOTO

849

@ Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași au dispus ieri efectuarea urmăririi penale față de cinci suspecți @ Ieri, la sediul DNA Iaşi au ajuns patru persoane, respectiv Vasile Tiron, Alina Alexandrina Cepoi, Cătălin Marius Boţoiu şi reprezentantul SC R&A Events & Concerts SRL @ Întreg scandalul ar fi izbucnit de la concertele de Revelion organizate la trecere dintre anii 2022 – 2023

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea urmăririi penale față de cinci suspecți!

Astfel, ieri, la sediul DNA Iaşi au ajuns patru persoane, respectiv Vasile Tiron, Alina Alexandrina Cepoi, Cătălin Marius Boţoiu şi reprezentantul SC R&A Events & Concerts SRL. Întreg scandalul ar fi izbucnit de la concertele de Revelion organizate la trecerea dintre anii 2022 – 2023.

Cum a pornit dosarul „Revelionul Iașului 2022/2023”

 

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții TIRON VASILE, la data faptelor și în prezent Director al Direcției Relații Publice și Transparență Decizională din cadrul Primăriei municipiului Iași, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

CEPOI ALINA ALEXANDRINA, la data faptelor și în prezent Șef Birou Evenimente Publice din cadrul Primăriei municipiului Iași, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

BOȚOIU CĂTĂLIN MARIUS, la data faptelor și în prezent Consilier Birou Evenimente Publice în cadrul Primăriei municipiului Iași, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Persoană fizică fără calitate specială, reprezentant legal al SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 

Ce au mai spus anchetatorii ieşeni despre acest caz

 

Conform anchetatorilor, în perioada 21 – 31 decembrie 2022, suspectul Vasile Tiron, în calitate de director al Direcției Relații Publice și Transparență Decizională din cadrul Primăriei municipiului Iași, împreună cu Cepoi Alina Alexandrina și Boțoiu Cătălin Marius, funcționari publici în cadrul aceleiași primării, în cadrul organizării evenimentului „Revelionul Iașului 2022/2023” ar fi încălcat mai multe dispoziții legale pentru a favoriza societatea SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL și pe reprezentantul acesteia să câștige contractul de servicii respectiv.

„În concret, cei trei suspecți ar fi inserat în cadrul Anunțului de participare, a Caietului de sarcini și apoi în procesul de evaluare a ofertelor și de execuție condiții restrictive astfel încât singura societate care ar fi putut îndeplini condițiile solicitate ar fi fost SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL, împiedicând astfel participarea la procedură și a altor operatori economici.

Prin aceste demersuri, cei trei inculpați ar fi cauzat vătămarea intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Iași, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit de către SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL și reprezentantul său legal, reprezentat de valoarea serviciilor în cuantum de 559.895 lei achitate conform contractului de prestări servicii. Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile”, au afirmat cei de la DNA Iaşi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.