Cel mai mare dosar din istoria DNA Iași distrus de un judecător care a plecat după pensia specială

3756
Palatul-de-Justitie Iasi
Palatul-de-Justitie Iasi

@ Este vorba despre dosarul în care, in anul 2015 au fost trimiși in judecata un numar de 141 de inculpați @  Judecata s-a terminat pe fond in ianuarie 2019 cand un judecator care intre timp a iesit la pensie a pronuntat pedepse ce insumeaza peste 150 de ani de inchisoare @ Cateva luni mai tarziu, Curtea de Apel Iasi a desfiintat integral sentinta a dispus rejudecarea dosarului la Tribunal si asta deoarece timp de 5 ani, un inculpat nu a fost citat corect nici macar o singura data, desi a fost condamnat @ Astazi, in rejudecare,  instanta s-a aflat intr-un impas @ Inculpatul care nu a fost citat corect nici macar o singura data de judecatorul de la Tribunal care a ieșit la pensie  a invocat ca i s-au incalcat drepturile deoarece nu i s-a oferit posibilitatea legala de a contesta acuzatiile in prima fază, de cameră preliminara @ Instanta a dat un nou termen si uite asa faptele se vor prescrie

Cel mai mare dosar din istoria DNA Iași va fi compromis de erorile facute de o judecatoare care intre timp a ieșit la pensie si nu are de ce să-si mai bata capul cu aceasta chestiune. Este vorba despre dosarul in care in anul 2015, DNA Iasi a trimis in judecata un numar de 141 de inculpați, persoane fizice si juridice deoarece  ar fi fraudat fondurile de reinsertie pe piata muncii acordate prin intermediul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca pentru a stimula angajarea somerilor si a persoanelor trecute de 40 de ani. Firmele si persoanele  implicate sunt acuzate ca au incasat acesti bani, 2.365.408,5 lei, dupa ce au facut angajari fictive (vezi aici). Acest doar a ajuns intr-un  impas si exista riscul foarte mare ca faptele sa se prescrie iar cei 141 de inculpati sa scape nepedepsiți. Astfel, DNA Iasi i-a trimis in judecata pe cei 141 de inculpați in anul 2015.  Prima sentinta din acest dosar s-a dat in anul 2019 cand un judecator care intre timp a iesit la pensie a pronuntat pedepse ce insumeaza peste 150 de ani de inchisoare (vezi aici). Cateva luni mai tarziu, vineri 27 martie a.c Curtea de Apel Iasi a constatat ca dosarul s-a judecat 5 ani la Tribunal degeaba. Asta deoarece, un inculpat si anume SC Piramida Green SRL nu a fost citat corect, deloc pe toata durata procesului. Din acest motiv Curtea de Apel a desfiintat integral sentinta cu peste 150 de ani de inchisoare pronuntata de judecatoarea care a iesit la pensie si a dispus reluarea judecatii la Tribunal. Dosarul a ajuns in  iunie 2020 la o alta judecatoare de la Tribunal.

Dosarul s-a impotmolit din nou

Astazi a avut loc un nou termen in „rejudecarea” de la Tribunal, ocazie cu care instanta pare sa fi intrat intr-un impas. Asta deorece avocatul Cătălin Boacnă, aparatorul Piramida Green SRL a invocat un nou incident procedural, afirmand ca in continuare se incalca drepturile clientului sau. Avocatul Cătălin Boacnă a aratat ca spre deosebire de ceilalti inculpati, SC Piramida Green SRL si administratorului său nu au avut ocazia sa conteste rechizitoriul in Camera Preliminara.  Ceilalti inculpati au uzat de acest drept legal. Dilema consta in faptul ca magistratii Curtii de Apel nu au dispus ca rejudecarea sa se reia de la Camera Preliminara, ci „de pe la mijloc” (audierea acuzatiilor, a martorilor etc). „Clientii mei, SC Piramida Green SRL vor fi intrebati daca recunosc faptele pentru care firma a fost trimisa in judecata asa cum sunt descrise in rechizitoriu si daca sunt de acord ca judecata sa se desfasoare prin procedura simplificata a recunoasterii invinuirii strict in baza probelor stranse in faza de urmarire penala in conditiile in care nu li s-a oferit ocazia de a contesta actele procedurale in ce priveste legalitatea lor. Se incalca din nou dreptul clientilor mei la un proces echitabil”, a spus avocatul Catalin Boacna.

In aceste conditii instanta a dat astazi un nou termen de judecata. Pana cand lucrurile se vor lamuri faptele se vor prescrie iar inculpatii vor scapa nepedepsiti. Asta deoarece faptele s-au petrecut in perioada 2007-2010, acum mai bine de 10 ani.

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.