Contrabandă !Tigări transportate cu autocarul, confiscate de polițiștii de frontieră

188

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit şi confiscat, ascunse în compartimentul de bagaje al unui autocar, 9.600 tigarete de provenienţă duty-free ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din Bucureşti. Ieri, 24 septembrie a.c, în jurul orei 02.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  un bărbat cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 38 de ani, conducând un autocar, cursă regulată pe ruta Chişinău-Bucureşti. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, bagajelor şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în cala autocarului, în două cutii de carton, cantitatea de 9.600 tigarete (480 pachete de ţigări) de provenienţă duty-free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 7.200lei şi sancţionarea contravenţională a şoferului cu amendă în valoare de 5.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.