Cum împărțeau șpăgile agenții de la Rutieră. ‘’O sută tu, una eu’’

2212
Lucian Alexa, Gheorghe Popa si Ovidiu Pantelimon
Lucian Alexa, Gheorghe Popa si Ovidiu Pantelimon

@ Din poziția de agenți la Rutieră, polițiștii Lucian Alexa și Gheorghe Popa  de la Lespezi și Ovidiu Petru Pantelimon de la Cristești au inventat o metodă inedită de a-și rotunji ilegal veniturile @ Lucian Alexa și Gheorghe Popa erau colegi de patrulă și împărțeau șpăgile frățește @ Alexa încasa banii de la șoferi și îi dădea jumătate lui Popa @ Alexa vorbea codificat când cerea șpagă: ‘’Adu asigurarea cea bună’’ @  ‘’Singuraticul’’  Pantelimon șicana șoferii până când aceștia înțelegeau că trebuie să dea mită

Cei trei polițiști arestați, Lucian Alexa și Gheorghe Popa  de la Lespezi și Ovidiu Petru Pantelimon de la Cristești  aveau atribuții pe Rutieră și după ce îi opreau pe contravenienți le dădeau de înțeles că ar putea scăpa de amendă dacă dădeau șpagă. Astfel, Lucian Alexa vorbea codificat atunci când le cerea șoferilor mită. Le spunea să aducă ‘’asigurarea cea bună’’ deși șoferii le înmânau un document perfect valabil. Reamintim că polițiștii respectivi au fost filmați în timp ce luau mită cu ajutorul unor camere video montate de DGA în interiorul mașinilor de patrulare. Astfel, s-a putut trage concluzia că Alexa împărțea  mita în jumătate cu Popa. Un astfel de moment a fost suprins pe data de 8.05.2023. ‘’Suspectul Blaj (șoferul mituitor-n.r) a mers la mașina de poliție și a dat asigurarea, dar agentul a strigat din maşina de poliţie să o aducă asigurarea cea buna. Blaj a luat asigurarea și a mers la maşina sa, a constatat că asigurarea era valabilă şi a inteles că trebuie să dea mită. A luat 100 lei formata dintr-o bancnotă a pus-o în asigurarea pe care a dat o agentului Alexa. Agentul-șef de poliție ALEXA LUCIAN ia documentele, le scutură deasupra preșului de sub picioarelor sale după care printr-un claxon scurt îl cheamă înapoi pe Blaj Cristian-Valerian . Agentul-șef de poliție ALEXA LUCIAN ia de la agentul principal de poliție POPA GHEORGHE permisul de conducere și cartea de identitate a conducătorului auto oprit pe care le pune împreună cu celelalte documente primite şi i le restituie. La ora 14:58:57, agentul-șef de poliție ALEXA LUCIAN, în timp ce conduce autospeciala de poliție, se apleacă și ridică de pe preș, cu mâna stângă o sumă de bani, pe care o introduce în buzunarul stâng al pantalonilor. La ora 15:03:52, agentul-șef de poliție ALEXA LUCIAN, aflându-se în autospeciala de poliție, după ce se asigură stânga-dreapta cu privirea, scoate din buzunarul stâng al pantalonilor mai multe bancnote în cupiuri de 50 lei. Ia o bancnotă de 50 lei pe care o pune în torpedo restul sumei fiind introdusă înapoi în buzunarul stâng al pantalonilor. Apoi îi spune agentului de poliție Popa Gheorghe, Vezi că ai ceva aici!’’, se arată în actele de urmărire penală.

Totuși, Alexa a împărțit numai de 4 ori mita cu Popa. Lui Alexa i se impută 13 acte materiale de luare de mită în timp ce Popa ar fi luat numai de 4 ori.

Pantelimon hărțuia șoferii până dădeau spagă

Ovidiu Petru Pantelimon a luat singur șpagă de 12 ori. Acesta prefera să oprească camioanele cu lemne și le spunea șoferilor că trebuie să aștepte pădurarii de la Ocolul Silvic care puteau să steabilească exact cantitatea de lemn transportată. Îi mai spunea că până vin cei de la Silvic expiră avizul (avizul SUMAL prevede că un vehicul poate transporta o cantitate de lemn într-un anumit interval de timp într-o zi) și astfel puteau rămâne fără lemne. Un șofer pe nume Dragoș Voicu a pățit-o de două ori cu Pantelimon. ‘’ În datele de 18.05.2023 şi 26 05 2023 a pretins şi primit câte 100 de lei de la Voicu Dragoş care conducea auto cu nr. SV 71 VDM. Cu acest autoturism suspectul Voicu transportă diferite mărfuri printre care şi lemne de foc. În data de 18.05.2023 suspectul a fost oprit de agentul PANTELIMON care i-a cerut actelele la control. In acel moment suspectul transporta lemne de foc către un cetetean din localitatea Tabara sau Bivolari. A dat actele, politistul le-a verificat, a cerut să deschidă usile din spate si a observat lemnele pe care le transporta. După ce a constatat ca totul este in regula, politistul a spus suspectului ca are dreptul sa-l retina pana vine cineva de la Ocolul silvic şi îi expira avizul de transport al lemnului la destinatie, şi a spus direct ca trebuie sa-i dea ceva ca sa plece mai departe. Voicu Dragoş a vrut să-i dea 50 lei dar poliţistul a cerut mai mult, astfel că suspectul a luat o bancnota de 100 lei si i a dat-o. Politistul a luat banii si i-a băgat in buzunar, și l-a lăsat să plece. În aceiasi lună , după cateva zile, în data de 26.05.2023 suspectul Voicu trecea prin zona localității Cristesti când a fost oprit de agentul PANTELIMON care i-a spus direct să nu i dau actele, ci să-i dea ceva. Suspectul a luat o bancnotă de 100 lei și i-a dat-o agentului care i-a luat și băgat în buzunar’’, se mai arată în actele de urmărire penală.

Un alt șofer căruia îi născuse nevasta gemeni și aducea copiii și femeia de la Maternitatea Cuza Vodă și se deplasa spre Suceava nu a fost lăsat să plece până când nu i-a dat mită 100 lei lui Pantelimon. Un cetățean arab i-a dat lui Pantelimon câteva sute de lei. Cei trei polițiști sunt în prezent arestați la domiciliu.

Aceștia sunt cei trei polițiști reținuți aseară pentru șpagă. Procurorii vor să-i aresteze

 

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.