Deputatul PSD Marius Ostaficiuc cu ocazia zilei de 1 Decembrie: ”Nu avem clasa politică pe care românii cred că ar merita-o”

180
Marius Ostaficiuc
Marius Ostaficiuc

@ Deputatul PSD Iași, Marius Ostaficiuc a transmis un mesaj românilor cu ocazie zilei de 1 Decembrie @ ”Nu avem clasa politică pe care românii cred că ar merita-o. O spun chiar eu, fără ipocrizie, unul din membrii acestei clase politice. N-am avut și poate încă nu avem liderii ideali, acei clar-văzători ai istoriei care să ne îndrume pașii spre zări mai luminoase”, spune Marius Ostaficiuc @ Prezentam integral, mai jos mesajul deputatului Marius Ostaficiuc

Poate nu suntem cel mai fericit dintre popoarele lumii, poate ne lipsesc mai multe decât le lipsesc altora, poate am fi putut să ajungem mai departe decât suntem astăzi. Suntem ceva mai puțin decât perfecți, avem metehnele noastre naționale, nu ne merg întotdeauna toate ca unse, ba chiar uneori ne merg atât de prost, încât lăsăm totul baltă și plecăm unde vedem cu ochii prin lumea largă. Nu avem clasa politică pe care românii cred că ar merita-o. O spun chiar eu, fără ipocrizie, unul din membrii acestei clase politice. N-am avut și poate încă nu avem liderii ideali, acei clar-văzători ai istoriei care să ne îndrume pașii spre zări mai luminoase. Preferăm să ne certăm mai degrabă decât să punem umărul împreună pentru a împinge lucrurile spre mai bine. Ne lăsăm prea des atrași în conflicte minore, în care ne cheltuim inutil energiile pe care, poate, le-am putea folosi în scopuri mai nobile.
Suntem mai degrabă pesimiști decât optimiști, punem prea des răul înainte, la fel ca și căruța în fața boilor. După care ne mirăm că treaba nu merge. Mai degrabă cădem pe gânduri, asemenea ciobănașului mioritic, decât să acționăm, mai degrabă ne resemnăm, decât să ne revoltăm, iar când ne revoltăm, ne trece repede și ne dăm seama că n-am rezolvat mare lucru cu revolta noastră.  Uităm ceea ce e important și ne încărcăm memoria cu mărunțișuri. Uneori, din cauza bunelor noastre intenții și a unei naivități structurale pe care ne-o purtăm ca pe o cruce prin istorie, suntem prea ușor manipulabili, prea ușor de dus de nas. Iar când ne prindem, e prea târziu. Și după aia iarăși uităm și iarăși o luăm de la capăt. Nu știm sigur dacă ne mai iubim sau nu, cu adevărat, țara, dacă mai e a noastră sau am vândut-o deja pe un preț pe care îl vor afla copiii noștri și copiii copiilor noștri. Nu știm dacă nu cumva am fost deja înghițiți de nisipurile mișcătoare ale globalismului sau ale unei europenități pe care o înțelegem și nu prea, o acceptăm și nu prea. Naționalismul nostru nu e chiar unul de fiecare zi, ci mai degrabă declanșat în momente festive, în sunete de fanfară și pas de defilare. Naționalismul nostru nu e ceva foarte clar, uneori îl simțim ca pe o haină pusă direct pe piele, alteori e asemenea unui cuvânt dintr-o limbă de demult pe care nu mai știm s-o vorbim. Naționalismul nostru, confiscat de-a lungul timpului de naționaliști de serviciu cu gură mare și destin mic, este cam ca spațiul mioritic descris de Blaga pe formula deal-vale, deal-vale, deal-vale. Avem umor, nu mereu de mare rafinament, dar avem… O înclinație spre bășcălie, spre haz de necaz, dar și spre auto-ironie. Îl simțim mai apropiat pe Caragiale decât pe Eminescu, poetul nostru național pe care îl pomenim des și îl înțelegem rar. Ne lăudăm frecvent cu Brâncuși, dar nu ne-am asumat tentația spre infinit a artei lui. Ne plac „călduțul” și „molicelul”, iubim diminutivele și, în general, ne mulțumim cu „puțintelul”. Mai ales dacă suntem luați cu „binișorul”. Jocurile la miză mică sunt specialitatea noastră. Deși din când în când, unii compatrioți exersează și arta tunului…Avem o relație ciudată cu divinitatea. În calendare avem sfinți-voievozi cărora le-au plăcut cu asupra de măsură femeia, vinul de Cotnar’, sângele dușmanilor. Suntem experți în sărutat icoane și scuipat fețe bisericești. Ne temem de Dumnezeu, însă suntem convinși că, la o adică, putem să o dăm la pace cu Marele Boss. Ne facem câte o duzină de cruci pe zi, și înjurăm de cele sfinte de două ori mai mult. E în noi suferința unui Christ răstignit, dar și privirea piezișă a unui Iuda către capra vecinului…
De câteva ori pe an, ne încearcă depresia și atunci începem să ne vorbim de rău țara, confundând-o cu conducătorii ei. Ne revenim repede amintindu-ne că avem munte, mare, deltă și câmpii bogate în flori. Și uneori, dacă nu e un an cu secetă, bogate în culturi agricole. Avem clișee și prejudecăți, avem explicații pentru toate și pentru nimic, avem crize de nervi și de melancolie, ba avem de toate, ba nu avem cât ne-ar trebui, suntem paradoxali și fascinanți, suntem aici și în altă parte, suntem aceiași și totuși alții, suntem ieri și mâine…
…SUNTEM ROMÂNI!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.