Dezvoltatorul din Copou, secretul unei tepe de 1 milion de euro. ‘’A venit criza’’

0
2243
Park Rezidence

@ Silviu Stefan Etcu, cel care a ridicat un bloc in Copou, vis a vis de Taxicom lupta din rasputeri sa scape de sentinta prin care s-a decis ca averea sa sa fie executata pentru recuperare sumei de 1 milion de euro @ Etcu va fi executat pentru ca nu si-a platit partenerii de afaceri desi a avut bani @ ‘’A venit criza’’, a sustinut Etcu prin intermediul avocatei sale

Silviu Stefan Etcu, dezvoltatorul care a ridicat un bloc in Copou vis a vis de Taxicom a platit de urgent o taxa de timbre de 5.000 euro pentru care magistratii Curtii de Apel sa judece solicitarea sa de a fi anulata decizia prin care s-a dispus executarea silita a averii sale pentru plata unei datorii de 1 milion de euro, mai exact 4.630.013 lei. Sa reamintim ca Etcu a patronat firma Ral Construct Grup care a falimentat dar lichidatorul judiciar a constatat ca desi afaceristul a avut bani sa-si achite creditorii dar a refuzat sa faca acest lucru. Deoarece creditorii firmei au ramas cu buzele umflate iar suma totala pe care acestia o au de recuperate de la Ral Construct Grup este de 1 milion de euro, Tribunalul Sindic a decis ca Etcu sa raspunda cu averea personala. ‘’Tribunalul apreciaza ca activitatea paratului se incadreaza in dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a ti b, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societatii in folosul sau precum si la efectuarea de acte de comert in interesul personal sub acoperirea persoanei juridice , in conditiile in care s-a dovedit ca debitoarea figura la nivelul anului 2010 cu creante nerecuperate si stocuri care ar fi putut acoperi integral datoriile inscrise in tabelul definitiv, aceasta in conditiile in care paratul nu ar fi abandonat efectiv activitatea derulata, daca ar fi procedat la o judicioasa valorificare a stocurilor de marfa, iar din sumele obtinute ar fi achitat datoriile debitorului si nu in ultimul rand daca ar fi procedat in mod concret la recuperarea creantelor din mana debitorilor societatii falite”, a aratat judecatorul in sentinta pronuntata in acest caz in dosarul nr.3999/99/2010/a4.

‘’A venit criza’’

In urma cu doua zile la Curtea de Apel Iasi a avut loc ultimul termen de judecata in dosarul in care Etcu a contestat decizia Tribunalului. Pentru a i se judeca aceasta cerere de recurs, dupa cum s-a mai precizat Etcu a platit o taxa de timbru de 5.000 euro. In apararea lui Etcu, avocata sa a depus niste hotarari de la alte instante, decizii pronuntate in favoarea unor afaceristi aflati intr-o situatie similara. Avocata lui Etcu a adaugat ca lichidatorul judiciar a mintit atunci a afirmat ca afaceristul ar fi folosit banii si celelalte active ale Ral Construct Grup in interes personal. ‘’Procedura se deruleaza din anul 2010. Atunci a venit criza economica care a afectat pe toata lumea. Nu este corect ca toate acestea sa se intoarca impotriva lui’’, a spus avocata lui Etcu.
O decizie finala va fi luata peste 2 saptamani. Printre cei care au fost prejudiciati, dupa cum a aratat si judecatorul, se numara Directia de Finante care are de recuperat taxe si impozite neachitate in suma de 494.647 lei, Kruk (recuperare credit bancar nerambursat ) 374.547 lei, Terramold Construct SRL – 510.371 lei, Impuls Leasing- 361.225 lei etc. Silviu Etcu construieste in Copou, in Codrescu, vis a vis de fosta Taxicom un bloc cu 8 etaje, ansamblul rezidential fiind botezat Park Rezidence Copou. Blocul este construit impreuna cu asociatul sau Ionel Florin Macovei prin intermediul firmei Etmark Grup SRL.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here