Efectele eliberarilor lui ”Tudorel” la Iasi: hotii si talharii s-au inmultit

1315

@ Raspunzand unei intrebari adresate de Dezvaluirea.ro, Monica Palaghia, prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi a spus ca s-a constatat si pe plan local se constata o recidiva a persoanelor eliberate prin legea recursului compensatoriu @ Aceasta s-a referit in special la infractiunile ”patrimoniu” furturi, distrugeri, talharii dar si la cele cu violenta

Cum la nivel national presa vuieste publicand articole despre indivizi care au fost eliberati din inchisori in baza Legii recursului compensatoriu si care omoara oameni in plina strada trebuie sa spunem cu tristete ca nici Iasul nu face exceptie. Astfel, raspunzand unei intrebari adresate de jurnalistii Dezvaluirea.ro, Monica Palaghia prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi a spus ca au recidivat in special printre indivizii care fusesera condamnati pentru furturi, talharii si infractiuni cu violenta. Sa mentionam ca in baza acestei Legi a recursului compensatoriu, promovata de Tudorel Toader, detinutii au beneficiat de reducere de pedeapsa din cauza conditiilor grele din inchisori. Potrivit unor surse la Iasi au fost eliberati astfel mai devreme cel putin 400 de persoane. ”Se costata recidive la infractiunile de patrimoniu si cele cu violenta. Vom avea o evidenta mai clara in perioada urmatoare”, a spus Monica Palaghia, in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.

Infractionalitatea era oricum in crestere

Asta in conditiile in care in editiile anterioare Dezvaluirea.ro a aratat ca la Iasi oricum aceste infractiuni erau in crestere. De exemplu, potrivit statisticilor in anul 2017 in municipiul Iasi au fost inregistrate 256 de infractiuni de talharie cu 41 mai multe decat in 2016, o crestere cu 19,07 la suta. De asemenea la nivelul Biroului de Investigatii Criminale au fost sesizate in anul 2017 un numar de 677 furturi din buzunare, genti si posete. Astfel, in anul 2017 numarul acestor infractiuni a fost cu 58 mai mare decat in anul 2016.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.