Fenechiu luat pe sus de vecini pentru datorii la intretinere. Asociatia a castigat procesul

6022

@ Asociatia de Proprietari Complex Rezidential I.C Bratianu l-a dat in judecata pe Relu Fenechiu pentru ca nu a platit utilitatile @ Mai mult pe lang suma restanta, Asociatia de Proprietari din cartierul ridicat de Fenechiu i-a cerut fostului lider PNL sa plateasca si penalitati de intarziere in suma de 3.682 lei @ In replica Fenechiu le-a cerut vecinilor sai sa-i plateasca chirie pentru drumurile din cartier

In cartierul de vile I.C Bratianu, proiect cu care fostul lider PNL si de asemenea fostul ministru al Transporturilor s-a mandrit ani de zile, regulile le fac de ceva vreme locatarii, adica persoanelele carora Relu Fenechiu le-a vandut casele. Chiar daca el este cel care a edificat acest cartier, Fenechiu este tratat acum de vecinii sai ca un simplu locatar iar atunci cand nu respecta regulile este dat pe mana justitiei. Astfel, recent, Relu Fenechiu a avut surpria neplacuta sa primeasca o citatie de la Judecatoria Iasi, instiintare prin care a aflat ca tocmai a fost dat in judecata de Asociatia de Proprietari Complex Rezidential I.C Bratianu pentru neplata unor datorii la intretinere. Mai exact, in dosarul 3359/245/2018, Asociatia de Proprietari formata din cei care au cumparat case in cartierul I.C Bratianu din Bucium a chemat in judecata firma Engeko SA, societate ai carei actionari sunt Relu Fenechiu si sotia sa. Asociatia de Proprietari a aratat in fata judecatorilor ca firma Engeko are sediul social intr-unul din imobilele din cartierul I.C Bratianu si nu a achitat utilitatile. Asta in conditiile in care firma a fost somata de mai multe ori de Asociatie sa-si plateasca intretinere. ”Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante Asociatia de Proprietari Complex Rezidential I.C Bratianu a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 8.762,71 lei cu titlu de cote restante la intreținere aferente perioadei la plata dobanzii legale, la plata sumei de 3.682 lei cu titlu de penalitati la cotele restante la întretinere si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata”, au constatat magistratii ieseni.

Cere chirie pe drumuri

Numai ca dupa ce a primit citatia Fenechiu a cautat sa se razbune putin. In acelasi dosar, Engeko a formulat o cerere prin care a soliciatat instantei sa oblige Asociatia de Proprietari la plata unei chirii pentru ca foloseste drumurile din cartier.” Pe fondul cauzei paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, si a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 24.231,91 lei cu titlu de impozit pentru terenuri si drum de acces ce reprezinta fondul aservit pentru servitutea de trecere constituita și obligarea la plata cheltuielilor de judecata”, a solicitat firma Engeko.
Mai departe Engeko a mai aratat ca toate cheltuielile de intretinere restante se vom compensa cu o parte din obligatiile pe care Asocitia le are catre Engeko pentru folosirea cailor de acces comune. Asociatia de Proprietari a mai aratat ca in perioada 14.02.2017-8.09.2017 a emis nici mai mult nici mai putin decat 8 facturi catre firma Engeko pentru plata utilitatilor. Mai mult, Asociati a aratat ca a si afisat listeke de plata dar Engeko tot nu le-a achitat. In cele din urma judecatorii au dispus sa admita in parte cererea Asociatiei de Proprietari si au dispus ca Engeko sa fie obligata la plata unor cheltuieli de intretinere de 2.698 lei. Judecatorii au respins cererea Engeko ca locatarii si Asociatia sa plateasca ”chirie” pentru drumuri.

Fiscul se chinuie sa execute prejudiciile calculate de DNA

Reamintim ca Directia Regionala de Finante a demarat recuperarea prejudiciilor din cele doua dosare penale in care Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare, in dosare de coruptie finalizate de Directia Nationala Anticoruptie. Din cei 5 ani de inchisoare primiti dupa doua condamnari, Fenechiu a executat circa 3,5 ani dar prejudiciile nu au fost inca recuperate. Astfel, statul are de recuperat 5,8 miloane lei prejudiciul din dosarul Transformatorul si 900.000 euro din dosarul Siveco. Fenechiu a contestat in instanta procedurile de executare si de aceea statul nu a recuperat mare lucru. In plus, Fenechiu mai este urmarit penal intr-un alt dosar deschis de DNA pe numele sau, al treilea, fiind acuzat ca in perioada 2008-2014 a primit tot de la o firma de IT suma de 4.300.000 de euro pentru a asigura finantarea de catre Ministerul Educatiei Nationale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educational Informatizat” (SEI) si atribuirea contractului catre firma respectiva si derularea acestuia în bune conditii.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.