I-a tăiat vena jugulară cu un ciob de sticlă! Mega-scandal, într-un club din Iaşi! (EXCLUSIV)

2200
Ciob de sticla
Ciob de sticla

@ Judecătorii ieșeni au dispus condamnarea unui bărbat în vârstă de 35 de ani @ Acesta este acuzat de tentativă de omor @ Una dintre victime a ajuns la spital cu vena jugulară secționată @ La audieri, Vasile Gabriel Covăsneanu a negat comiterea faptelor

Un individ a fost pedepsit recent de magistrați, după un scandal care s-a petrecut într-un club din Iași. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Vasile Gabriel Covăsneanu (35 de ani) la 5 ani de temniţă, pentru tentativă de omor.

„Instanţa admite acţiunea formulată de partea civilă C.D.A. şi va obliga inculpatul Gabriel Vasile Covăsneanu să îi plătească acestei părţi civile suma de 1.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 5.000 de euro, cu titlu de daune morale”, au spus magistraţii ieşeni. De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Vasile Gabriel Covăsneanu, acuzat că a vrut să facă moarte de om

Procesul lui Vasile Gabriel Covăsneanu a început pe data de 8 aprilie 2020.

„În noaptea de 14 spre 15 iunie 2017, pe fondul unui conflict spontan, care a avut loc într-un club dintr-un complex comercial din municipiul Iași, inculpatul a lovit-o în zona gâtului cu un ciob, rămas după spargerea unei sticle de bere, pe persoana vătămată D.C.A. (în vârstă de 23 de ani), provocându-i plăgi tăiate, cu secțiune de mușchi sterno-cleido-mastoidian și venă jugulară externă, leziuni care au fost de natură să îi pună în primejdie viața”, au precizat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Scandal într-un club din Iaşi

Oamenii legii au adăugat că, în cadrul incidentului, un alt tânăr a avut de suferit, fiindu-i secționat un tendon.

„În aceeași împrejurare, cu același ciob se sticlă, inculpatul a lovit-o și pe persoana vătămată C.L.G. (în vârstă de 24 de ani), căreia i-a provocat o plagă tăiată police drept, cu secționarea parțială a tendonului extensor lung, leziune ce a necesitat pentru vindecare 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale. Audiat în cauză, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat”, au încheiat procurorii ieşeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.