Moldova se ridică! Sute de mașini și camioane din Iași, Suceava si Neamț la mitingul pentru A8. Video

1807
miting pentru A8
miting pentru A8 - Cristesti

@ De la Iași au plecat in coloane peste 100  de autovehicule si motociclete care  s-au intalnit la Cristesti  cu alte sute de masini si camioane din judetele Neamt,  Suceava, Vrancea, Bacau si Vaslui  @ Mitingul, care are scopul de a presa autoritatile sa urgenteze construirea autostrazilor Moldovei, a fost organizat de  Asociatia „Împreună pentru A8” reprezentata de Ionel Apostol si Catalin Urtoi si de organizatia „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” cu sprijinul oamenilor de afaceri ieseni printre care Marian Berdan, patronul Electra, Lucian Grecu, proprietarul Hotelului Unirea dar si de avocata Sandra Grădinariu

Asociațiile „Împreună pentru A8” și „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” au reușit să mobilizeze sute de proprietari de autoturisme si camioane la un miting de sustinere a autostrazilor Moldovei. Peste 100 de masini si motociclisti au plecat din Iasi astazi la ora 10.00 de la rondul din capăt Păcurari spre Cristesti (intersecția DN2A cu DJ 15B ce duce spre Târgu Neamț) unde s-au intalnit cu alte cateva sute de masini si camioane venite de din judetele Neamt, Suceava, Vrancea, Bacau si Vaslui. „Când vine vorba de Moldova, toate guvernele postdecembriste au găsit întotdeauna numai scuze pentru nefinanțarea infrastructurii mari, esențială pentru dezvoltarea acestei regiuni. Există în acest moment numeroase pericole care ar putea bloca construirea autostrăzilor A7 (Ploiești-Pașcani) și A8 (Ungheni-Iași-Târgu Mureș), piedici care au ca bază atât nefinanțarea acestor obiective de infrastructură rutieră de mare importanță, cât și proasta gestionare a contractelor de realizare a studiilor de fezabilitate aflate acum în derulare. Totodată, pentru nordul regiunii este esențial ca autostrada A7 să includă și tronsonul Pașcani – Suceava – Siret”,  a spus Ionel Apostol, reprezentantul A8.

Sprijinit de oamenii de afaceri din toata Moldova

Mitingul celor doua asociatii a fost sprijinit de oameni de afaceri din judetele Moldovei, proprietarii masinilor si camioanelor care au mărșăluit. Din Iasi , mitingul a fost sprijinit printre altii de  Marian Berdan, patronul Electra, Lucian Grecu, proprietarul Hotelului Unirea dar si de avocata Sandra Grădinariu. „Firma mea, Electra a pierdut un contract important cu o firma din vestul Europei pentru ca nu avem autostrada. Avem nevoie de aceasta autostrada. Fara autostrada Moldova nu se poate dezvolta”, a spus Marian Berdan.

 

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.