Update! O angajată de la Banca Raiffeisen a furat banii de pe cardul unui mort

2799
Raiffeisen Palas
Raiffeisen Palas

@ M. L, in varsta de 35 de ani a fost angajata la Agentia Bancii Raiffeisen din Palas Iasi @ Dupa ce a fost anuntata ca un client al bancii a decedat aceasta a profitat de situatie si i-a scos banii  din cont emițând un numele defunctului un card bancar pe care l-a folosit să fure

O fostă angajata de la Agentia Bancii Raiffeisen din Palas Iasi a fost condamnata zilele trecute (vezi aici) deoarece a furat banii din contul unui client dupa ce a aflat ca aceasta a decedat. Astfel, M. L. in varsta de 35 de ani a fost condamnata la o pedeapsa de 2 ani si 8 luni de inchisoare cu suspendare in baza unui acord de recunoastere incheiat cu procurorii DIICOT. Faptele s-au  petrecut in anul 2016 cand Mihaela Luca era ofițer tranzacții clienți la Banca respectiva, agenția Palas, având printre atribuții „furnizarea de servicii și procesarea de tranzacții cu numerar și fără numerar către clienții persoane fizice și persoane juridice, în conformitate cu standardele de calitate ale băncii”. La data de 27.01.2016, Mihaela Luca a fost anuntata ca un client al bancii G.G.C a decedat. Aceasta nu a preluat certificatul de deces prezentat de ruda defunctului. Dupa aceea, a facut  un card in numele persoanei decedate si a scos banii. „La data de 04.02.2016, ora 10:51, inculpata L. M. a introdus în aplicația informatică o solicitare privind blocarea și reemiterea cardului pentru titularul de cont decedat G. G. C, formatul letric al cererii purtând data de 04.02.2015 și fiind semnat la rubrica utilizator card de către angajată. De asemenea, inculpata a întocmit un borderou de predare-primire a cardului pe numele G. G. C. nedatat și completat conform procedurilor interne, cu precizarea că la rubrica “reprezentant Banca ” apare semnătura inculpatei”, se arata in actele de acuzare.

Dupa aceea, femeia a folosit cardul si a scos din contul persoanei decedate suma de 7.500 lei in doua randuri,  la data de 12.02.2016, ora 21:23 a retras suma de 4000 lei iar la data de 15.02.2016, ora 20:44, inculpata a retras suma de 3.500 lei. Aceasta a retras banii de la doua bancomate diferite. Totul a fost descoperit de  un mostenitor care a obtinut un extras de cont si a descoperit ca lipsesc 7.500 lei, bani care au fost retrasi dupa ce banca a fost anuntata ca barbatul decedase. Banca si-a dat seama ca la mijloc este o frauda a restituit banii si a facut plangere penala. Acordul de recunoastere a vinovatiei a fost confirmat de Tribunal.

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.