O țigancă din Ciurea a reușit să înfunde trei mari companii din Moldova. Evaziune în imobiliare și afaceri agricole

11433
Constantin Aneculaesei si Viorel Juravlea
Constantin Aneculaesei si Viorel Juravlea

@ Unul dintre cele mai complexe dosare de evaziune fiscala finalizat de procurorii ieșeni vizeaza oameni de afaceri potenți din  județele Iași și Suceava @ Vorbim despre Nissim Nahman, evreul care a cumpărat fabrica de zahăr din Pașcani, Viorel Juravlea, patronul Test Prima SRL una dintre cele mai mari companii de constructii din Suceava si despre Constantin Aneculăesei (foto)  patronul Agrocoop Unirea SRL, judetul Iasi @ Cei trei oameni de afaceri vor fi judecați pentru ca au folosit facturi fiscale false furnizate Irina Maricica Stănescu din Lunca Cetățuii pentru a frauda bugetul statului cu sume de ordinul sutelor de mii de euro @ Nissim Nahman a folosit facturi false inclusiv pentru a inregistra lucrari fictive de constructii la cartierul Dream Village din Canta

Dosar de evaziune fiscală cu VIP-uri din lumea afacerilor finalizat recent cu trimiterea in judecata de procurorii ieseni. Intr-un singur dosar (vezi aici) au fost trimisi in judecată Nissim Nahman, evreul care a cumpărat fabrica de zahăr din Pașcani (Nectarul Pașcani), Viorel Juravlea, patronul Test Prima SRL una dintre cele mai mari companii de constructii din Suceava si Constantin Aneculăesei (foto)  patronul Agrocoop Unirea SRL, una dintre cele mai mari firme de profil agricol din judetul Iasi. Cei trei oameni de afaceri sunt acuzati ca au folosit facturi false ”furnizate” in numele En Gros Delta SRL de Irina Maricica Stănescu din Comuna Ciurea, Luna Cetățuii, județul Iasi pentru a inregistra in contabilitate operațiuni fictive și implicit cheltuieli de asemenea fictive astfel incat sa se sustraga de la plata impozitelor catre bugetul de stat.

Facturi false pentru demolarea fabricii de zahăr

Nectar SA Pascani
Nectar SA Pascani

Astfel, Nissim Nahman este judecat in calitate de administrator al Inter Woods Trading Group SRL firma care a cumparat in anul 2004, fabrica de zahăr Nectarul Pașcani. „In perioada 22.06.2010 – 21.12.2010 , Stănescu Irina Maricica a pus la dispoziția reprezentantului Inter Woods Trading Group SRL un numar de 5 facturi fiscale ce atestau „operațiuni fictive de prestări servicii ajutând astfel presupusul client ca prin inregistrarea in contabilitate a acestor operațiuni si cheltuieli fictive sa se sustraga de la plata obligațiilor fiscale fata de bugetul de stat in cuantum de 302.442 lei (circa 71.841 euro)”, se arata in rechizitoriul intocmit de procurori. Nissim Nahman a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala in forma continuata. Acesta se afla in Tel Aviv, nu a cooperat cu anchetatorii dar si-a angajat un avocat. Facturile fictive atestau in fals ca firma administrata de Irina Maricica Stănescu, En Gros Delta SRL ar fi facut lucrari de reparatii si apoi de demolare la fosta fabrica de zahar. S-a constatat ca in realitate, cladirile fostei fabrici de zahar nu au fost nici reparate nici demolate ci ravandute pe 22.03.2017 catre SC Edil Pierro SRL. De asemenea alte facturi atestau in fals ca firma Irinei Stănescu ar fi facut pentru Inter Woods Trading Group SRL unele lucrari de constructii la cartierul de blocuri Dream Village din Canta.

Achizitii fictive de ingrasaminte la Agrocoop Scanteia

Constantin Aneculaesei
Constantin Aneculaesei

Constantin Aneculăesei (foto)  patronul Agrocoop Unirea SRL este acuzat ca a inregistrat in contabilitate documente privind achiziționarea fictiva a unor cantitati mari de ingrașăminte. Este vorba despre 64.700 kg de igrasamant. Irina Stănescu a inregistrat in contabilitate faptul ca a cumparat ingrasamantul de Silnaggy SRL. Patronul acestei firme Mozes Szilard a fost audiat si a declarat ca nu a furnizat niciodata ingrasamant catre En Gros Delta SRL. „In perioada 10.09.2010 – 10.12.2010 Stănescu Irina Maricica a pus la dispozitia reprezentantului SC Agrocoop Unirea SRL din Rediu, comuna Scanteia, judetul Iasi , 4 facturi fiscale ce atestau opertiuni fictive de produse, ajutand astfel presupusul client ca prin inregistrarea in contabilitate a acestor operatiuni fictive sa se sustraga de la plata obligatiilor fiscale catre bugetul de stat in cuantum de 139.035 lei”, se mai arata in  rechizitoriul procurorilor.

Evaziune la firma care a modernizat Aeroportul din Suceava

 

Viorel Juravlea
Viorel Juravlea

Viorel Juravlea (foto), afaceristul sucevean trimis in judecata in acest dosar, este patronul firmei Test Prima SRL, una dintre cele mai mari firme de constructii din Suceava. Test Prima SRL este firma care a modernizat Aeroportul din Suceava. Lui Juravlea i se imputa cea mai mare parte din prejudiciul calculat de procurori in acest dosar. Juravlea a inregistrat in contabilitate facturi care atestau in fals ca a achizitionat materiale de constructii si a inchiriat utilaje de la  En Gros Delta SRL. „In perioada 8.10.2010-15.12.2011, Stănescu Irina Maricica a pus la dispozitia reprezentantului legal Test Prima SRL Suceava  un numar de 39 de facturi fiscale fictive cunoscand ca  acesta le va inregistra in evidenta contabila contribuind la cauzarea unui prejudiciu catre bugetul de stat de 2.402.401 lei (566.885 euro)”, au mai aratat procurorii. In acest dosar sesizarea penala a fost depusa de Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor care a constatat de exemplu ca Irina Maricica Stanescu a scos din contul firmei sale 1,5 milioane lei cash, dupa efectuarea unor plăți de catre SC Agrocoop Unirea SRL, Inter Woods Trading Group SRL si Test Prima SRL.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.