Procurorii au ridicat acte de la SC Cotnari SA. Deleanu a vândut podgoria către feciori. Document

4955
Remus, Victor si Constantin Deleanu
Remus, Victor si Constantin Deleanu

@ În luna ianuarie a.c procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au ridicat documente de la compania de vinificație SC Cotnari SA  condusă de familia Deleanu @ Dosarul penal privește inclusiv un contract de vânzare-cumpărare prin care o bună parte din podgoria Cotnari a ajuns la fiii lui Constantin Deleanu, Remus și Victor @ Reclamația a fost făcută de țăranii din Cotnari care au arătat că Deleanu a vândut terenurile pe care le revendicau deși nu era proprietarul acestora @ Dosarul penal are nr.671/P/2019 și este înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

La data de 1 ianuarie 2022, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au ridicat de la SC Cotnari SA documente în dosarul penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscală, falsificare de documente și fals în declarații. Este vorba despre dosarul penal nr.671/P/2019 deschis ca urmare a plângerilor depuse de niște țărani din Cotnari care au reclamat că patronii societății de vinificația le-au luat terenurile fără să-I despăgubescă conform Legii. ‘’Prin ordonanța organelor de urmărire penală din data de 10.01.2022 s-a dispus predarea de către SC Cotnari SA a următoarelor înscrisuri: acordurile încheiate cu foștii proprietari de terenuri sau moștenitorii acestora pentru despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Legii 1/2000 și a Regulamentului de aplicare a Legii nr.247/2005 și care privesc suprafața de totală de 6.632.667 mp care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1009/29.11.2011 încheiat la BNP Petcu Georgeta; situația centralizatoare a acordurilor menționate cu referire la persoanele despăgubite și calitatea acestora (titular sau moșnenitor) precum și cuantumul despăgubirilor; registrele de casă/de bancă aferente achitării despăgubilor; balanțele de verificare lunare aferente perioadei ianuarie 2009-2012’’, se arată într-o ordonanță emisă de procurorul  de caz în acest dosar penal.

Infracțiunile de evaziune fiscală și de fals se referă la faptul că familia Deleanu ar fi scos bani din conturi pentru a-i despăgubi pe țărani în baza a 338 de acorduri iar oamenii au arătat ca nu și-au primit banii. ‘’SC Cotnari SA, prin directorul general Deleanu Constantin, a intocmit un număr total de 338 de acorduri (pentru o suprafață totală de 700 ha de plantatii cu viță de vie) cu foștii proprietari, pe care le-a intocmit in fals ori a facut mentiuni false in ele în sensul că, în cuprinsul lor, a menționat în fals că ar avea calitatea de proprietar al investițiilor sau în sensul că a menționat că era vorba de terenuri de pe care investitiile au fost vandute cu respectarea legii’’, se arata în plângerea penală.

Acuzat că a vândut podgoria pentru a-i pierde urma

 

De asemenea, după cum se poate observa mai sus procurorii au ridicat contractul de vânzare-cumpărare nr.1009/29.11.2011 încheiat la BNP Petcu Georgeta. Este vorba despre modul în care Deleanu a vîndut circa 700 hectare de viță de vie, printr-un intermediar către o societate controlată de fiii săi. Țăranii au reclamat că SC Cotnari SA a vandut terenurile în condițiile în care nu avea calitatea de proprietar. Astfel, în data de 29 noiembrie 2011, SC Cotnari SA, reprezentata de Cojocaru V.Vasile a vândut catre SC Avi Cooper Impex SRL Botoșani reprezentată de Scutaru Victor, suprafața de 700 ha teren la un preț de 2.653.066 lei. După cum se poate vedea deși întreaga suprafață era plantată cu viță de vie, terenul a fost vândut la un preț de nimic adica cu 40 de bani pentru un metru pătrat. În perioada respectivă, la Cotnari și terenurile arabile se vindeau la prețuri de câteva ori mai mari. La scurt timp, pe data de 20 ianuarie 2012, SC Avi Cooper Impex SRL a revândut aceiași suprafata catre firma controlată de cei doi fii ai lui Deleanu, Remus și Victor Deleanu, Casa de Vinuri Cotnari. Pentru cele 700 hectare de viță de vie Casa de Vinuri Cotnari a plătit 2.760.000 lei, adică tot circ 40 de bani pentru un metru pătrat. Prezentăm încă o dată în facsimil cele două contracte de vînzare-cumpărare. Prețul derizoriu cu care au fost tranzacționata suprafața de vie face obiectul celorlalte acuzații de evaziune fiscală.

 

Mai multe detalii despre dosarul penal am prezentat în articolul cu titlul ‘’ Deleanu cercetat penal pentru că a vândut fiilor săi Podgoria Cotnari. Documente explozive’’ publicat în data 21 noiembrie 2021.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.