Soțul judecătorei Ciocântă salvat ca un infractor de rând de Marea Prescripție. Milionarul a demolat ilegal un monument istoric

4785
Constantin Radeanu, casa de pe stradela Alba si Anda Ciocanta
Constantin Radeanu, casa de pe stradela Alba si Anda Ciocanta

@ Cătălin Crișu, soțul Andei Crișu, vicepreședinte al Curții de Apel Iași și Costel Rădeanu patronul Restaurantului Castel nu sunt nevinovați pentru distrugerea unui monument istoric, așa cum au stabilit procurorii Parchetului Curții de Apel @ Magistrații Judecătoriei au stabilit că se constată săvârșirea infracțiunii de distrugere de către cei doi dar nu mai pot fi trași la răspundere pentru că faptele s-au prescris @ Cei doi au beneficiat de noile reglementari privind prescripția decise prin hotarâri ale Înalte Curți și ale Curții Constitutionale, reglemantari de care au beneficiat mii de infractori de drept comun și corupți și au scăpat astfel de închisoare

Cătălin Crișu, soțul Andei Crișu vicepreședinte al Curții de Apel Iași intră în rândurile miilor de infractori din România care scapă de pedeapsă datorită noilor reglementari privind prescripția decise prin hotarâri ale Înalte Curți și ale Curții Constitutionale. I se alătură și Costel Rădeanu, coinculpat în dosarul penal în care cei doi au fost acuzați de săvârșirea infracțiunii de distrugere și asta deoarece au demolat ilegal o casă, monument istoric de pe strada Albă numărul 1, în spatele Palatului de Justiție din Iași. Reamintim că cei doi au fost inculpați de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași dar înainte ca cei doi să fie trimiși în judecată, prietena Andei Ciocântă, procurorul Mihaela Apostol de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a ‘’smuls’’ dosarul l-a preluat de la parchetul local și l-a clasat, stabilind că Rădeanu și Crișu sunt nevinovați. Ordonanța de clasare a fost contestată de Direcția de Cultură Iași la Judecătorie. Magistrații Judecătoriei au stabilit că cercetările de mântuială făcute de Mihaela Apostol nu puteau duce la concluzia ca cei doi sunr nevinovați. ”Prin ordonanța emisă la data de 18.10.2022 în dosarul nr. 665/P/202 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, s-a dispus clasarea cauzei față de inculpații Rădeanu Constantin și Crișu Ciocântă Cătălin Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 17 lit. a) din Codul penal, întrucât fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că există indicii suficiente privind posibila existenţă a faptei şi vinovăţie a făptuitorilor cu privire la fapta de distrugere pentru care s-a efectuat cercetări, însă demersurile pentru corecta stabilire a împrejurărilor de fapt în care s-ar fi putut produce degradarea, respectiv demolarea imobilului din stradela Albă nr. 1, monument istoric, nu au fost epuizate, iar în forma în care acestea există, nu sunt apte să justifice aprecierea că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege’’, au arătat magistrații Judecătoriei în hotărârea pronunțată.

A intervenit prescriptia

Pentru că a intervenit prescripția magistrații Judecătoriei au dat o hotărâre prin care au admis în parte contestația Direcției de Cultură dar nu au mai putut dispune trimiterea în judecată a lui Crișu și Rădeanu. ‘’ În baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, va admite plângerea formulată de petenta Direcția Județeană pentru Cultură Iași. Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul de cameră preliminară va schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) și (3) din Codul penal, din art. 16  alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală în art. 16  alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în considerarea faptului că a intervenit prescripţia cu privire la această faptă’’, se mai arată în hotărârea Judecătoriei.

Mai multe detalii din dosarul penal puteți citi în articolul repostat mai jos.

Dosarul soțului șefei Curții de Apel mușamalizat grosolan. Crișu și Rădeanu au demolat ilegal o casă monument

 

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.