TARG DE ACCESORII FASHION, LA PALAS

1665

Pasionații de bijuterii și genți sunt invitați la un târg de accesorii fashion, care se desfășoară până duminică inclusiv, la parterul Atriumului Palas Mall.

În această perioadă, clienții Palas Mall pot alege accesorii de sezon și podoabe felurite la o ediție restrânsă a târgurilor ExpoMineralia și Bag Expo. Le este prezentată o selecție de bijuterii, care pot oferi personalitate și strălucire ținutelor de iarnă. Realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, pietre prețioase și semiprețioase, podoabele prezentate sunt sugestii ideale de cadouri, dar și piese pe care orice iubitoare de fashion și le dorește în colecția sa. În plus, doritoarele vor găsi și oferte de sezon, care le vor permite să aleagă toate bijuteriile preferate.

Și pentru pasionatele de genți și accesorii de marochinărie au fost alese articole în ton cu trendurile actuale, ce impresionează prin detalii, design şi paleta de culori. Clientele au la dispoziție modele practice și moderne de genți, pentru diferite ocazii. La târg sunt și  accesorii de iarnă pentru domni și doamne, precum mănuși și eșarfe, dar și portofele, curele şi alte propuneri.

În continuare, clienții Palas Mall se pot bucura de sezonul reducerilor de iarnă. Magazinele lor preferate se întrec în promoții, care ajung și până la 70%, la îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii, accesorii, cosmetice și multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.