Un țăran, tată a 8 copii condamnat pentru mită la polițist. Transporta un cal

661
politist in misiune
politist in misiune

@ Dorin Pintilie un ieșean in varstă de 58 de ani a fost condamnat azi la o pedeapsă de 1 an și 4 luni cu suspendare pentru că a oferit mita suma de 100 lei unui polițist de frontieră @ Acesta a fost oprit de un echipaj al Politiei de Frontiera in localitatea Osoi comuna Comarna in timp ce transporta un cal pentru care nu detinea acte de provenienta @ Pentru că polițiștii au vrut să-l amendeze Dorin Pintilie a vrut sa le ofere mita suma de 100 lei @ Politistii l-au inregistrat cu telefonul @ Prezentam mai jos inregistrarea discutiei dintre Dorin Pintilie si politisti

Un țăran in vârstă de 58 de ani a fost condamnat azi definitiv la o pedeapsa de 1 an si 4 luni de inchisoare cu suspendare deoarece a oferit mita suma de 100 lei unui politist de frontiera pentru a nu-l amenda. Dorin Pintilie a fost oprit in data de 22 mai anul trecut in timp ce transporta un cal cu o autoutilitara Mercedes dinspre Comarna spre Tomesti. Acesta a fost oprit in dreptul fostului Peco din Osoi de un echipaj format din doi politisti de frontieră. Pentru ca nu avea acte de provenienta pentru calul pe care-l transporta politistii au vrut sa-l amendeze. Dorin Pintilie le-a oferit politistilor suma de 100 lei pentru a-l ierta de amendă. „În data de 22.05.2020, a dat, în mod direct, pentru sine, agentului șef de poliție D.D suma de 100 de lei, pe care a introdus-o în interiorul poliței RCA, împăturită pentru a ascunde bancnota, în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu constând în neluarea măsurilor de sancționare contravențională de aplicare a unei amenzi pentru lipsa documentelor de proveniență privind cabalina transportată cu nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal”, se arata in rechizitoriul procurorilor.

L-au inregistrat cu telefonul

Dorin Pintilie nu stia ca unul dintre politisti inregistra cu telefonul intreaga discutie.  Inregistrarea a fost folosita ca proba impotriva sa. Redam mai jos discutia dintre Pintilie si politisti. După ce le oferă bancnota de 100 lei Pintilie îi roaga pe politisti sa nu-l amendeze deoarece are 8 copii în întreținere.

Dorin Pintilie: Da’ n-am v…Hai, vă rog frumos!

(nn. agentul șef de poliție de frontieră BP desface asigurarea obligatorie auto primită de la PD și se observă că în aceasta se afla o bancnotă în cupuiră de 100 RON)

Agentul de Politie (HPG): (nn.către PD) Da’ de ce?

Agentul de Politie (BE): (nn. către PD în referire la suma de 100 RON găsită în asigurarea obligatorie primită de la PD) Ce-s cu ăștia?

PD: Hai, vă rog, lăsați-mă!

Agentul de Politie BE: (nn.către PD) Ține-ți banii! (nn.BE întinde asigurarea conținând suma de bani către PD manifestându-și în mod vădit intenția de a le înapoia)

Agentul de Politie HPG: (nn.către PD) Ia zi! Ce-s cu ăștia?

Agentul de Politie BE: (nn.către PD) Bine, da’ pentru ce-ai vrut să-i dai? Sincer! Sincer! Pentru ce-ai vrut să-i dai?

Agentul de Politie PD: Să nu-mi dați amendă, că am…am…am un miliard și ceva….am opt copii…am un miliard și ceva amendă. Uitați…(nn.neinteligibil – cei PD și Agentul de Politie BE vorbesc în același timp)

Agentul de Politie BE: (nn.către PD) Ca să nu-ți dau amendă?! Da?

PD: Da!

BE: (nn.către PD) Păi, vezi!

PD: Ca să nu mai scrieți! Faceți cum vreți dumneavoastră! Iertați-mă tura asta! Vă rog frumos!

(nn.BE înapoiază lui PD asigurarea conținând suma de 100 RON, iar acesta din urmă le primește)

BE: (nn.către PD) Na! Ține-ți bani…și…

HPG: (nn.către PD) Stai acolo la mașină!

BE:…așteaptă aici!”

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.