Banii furati din gestiune la Directia Agricola. Directoarea si contabila, bune de plata

1341
Manuela Antoniu

@ A venit randul fostei contabile de la Directia Agricola, Anda Elena Pop sa piarda procesul in care a solicitat anularea deciziei prin care i s-a imputat prejudiciul produs prin delapidarea institutiei @ In toamna anului trecut si Manuela Antoniu a pierdut un proces asemanator astfel incat cele doua trebuia sa achite Directiei Agricole suma de 361.722 lei

Fosta directoare a Directiei Agricole, Manuela Antoniu si fosta contabila Anda Elena Pop sunt acum bune de plata si trebuie sa achite prejudiciu savarsit prin delapidarea institutiei. Anul trecut cele doua au fost acuzate de delapidare in urma unui control efectuat de inspectorii Curtii de Conturi care au constatat lipsa banilor din gestiune. S-a constatat ca din conturile institutiei lipseau nejustificat 361.722 lei. Institutia a decis ca fiecare dintre cele doua sa achite cate jumatate din suma. Cele doua au contestat aceasta decizie. In toamna anului trecut Manuela Antoniu a pierdut aceasta contestatie iar recent cererea depusa de Anda Elena Pop a avut acelasi deznodamant. ‘’In motivarea actiunii,  reclamanta a aratat ca, are calitatea de consilier superior DADJ lași și ca, la data de 29.11 .2017,  i-a fost comunicata personal Decizia nr. 167 /29.11.2017 „privind imputarea sumelor stabilite de Curtea de Conturi”, ocazie cu care a aflat ca în cadrul Directiei pentru Agricultura Judeteana Iași a avut loc o misiune de audit financiar, finalizata cu un raport datat 15.06.2017, potrivit deciziei anterior mentionata.

Relativ la situatia de fapt,  reclamanta a mai aratat  ca,  rezultatul auditului desfașurat ar fi fost concretizat în Decizia nr.54/2017 a Curtii de Conturi a Romaniei, decizie în temeiul careia s-a stabilit ca ar fi produs în dauna paratei un prejudiciu în suma de 180.861 lei’’, se arata in sentinta prin care a fost respinsa contestatia depusa de Anda Pop.

A sustinut ca se afla in concediu dar nu i-a mers

Anda Pop a sustinut ca o buna parte din prejudiciu a fost produs in perioada in care s-a aflat in concediu si de aceea ar trebui exonerata. Insa, judecatorii au constatat ca nu poate dovedi acest lucru si din acest motiv i-au respins cererea. ‘’Cat privește faptul ca, perioada de referinta pentru care se sustine verificat prejudiciul ce deriva din înregistrari contabile nelegale, se suprapune unei perioade în care s-a aflat în concediu, acest aspect nu a fost dovedit în niciun fel de catre reclamanta, motivul de netemeinicie ramanand la stadiul de afirmatie. De asemenea,  parata a facut dovada prezentei la serviciu a reclamantei în perioada auditata. Pentru aceste considerente, Tribunalul retine caracterul nefondat al prezentei actiuni, motiv pentru care o va respinge’’, se mai arata in sentinta judecatoreasca.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.