Baronul Marian Oprisan i-a suflat lui Popa ”autostrazile”. Iasul pierde Drumuri Nationale

13566
Marian Oprisan si Maricel Popa
Marian Oprisan muta regionala de drumuri nationale la Foscani

@ Regionala de Drumuri Nationale cu sediul la Iasi, institutia care trebuie sa aiba un rol major in construirea autostrazilor din Moldova va fi reorganizata pentru a satisface mofturile baronului PSD de Vrancea, Marian Oprisan @ Astfel, Regionala Iasi de drumuri nationale se va ”sparge” pentru a  face o noua regionala la Focsani @ Iasul va pierde judetele Vaslui, Galati si Vrancea la care se  vor adauga judetele Buzau si Braila pentru a-i face regionala lui Oprisan @ Mai grav Iasul va pierde sectia de productie de la Vaslui (productie asfalt si utilaje) atat de necesara intretinerii drumurilor si viitoarelor autostrazi @ „Ideea este veche de doi ani”, a spus resemnat Maricel Popa care a dat de inteles ca nu se va opune acestui proiect

Baronul Marian Oprisan, liderul PSD Vrancea face ce vrea cu institutiile din judetul Iasi, judet condus de Maricel Popa (tot PSD). Astfel, zilele trecute, Marian Oprisan a obtinut de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)  pentru a ”sparge” Regionala Iasi de Drumuri Nationale si sa-si faca propria regionala la Foscani. Practic, sunt scoase de sub administrarea Iasului judetele Vaslui, Galati si Vrancea se se vor adauga si judetele Buzau si Braila care acum sunt in administrarea Bucurestiului pentru a-i face regionala lui Oprisan. Odata cu aceasta reorganizare o buna parte din drumurile nationale  din Moldova trec sub controlul oamenilor lui Oprisan. Daca preluarea judetelor din sudul Moldovei ar avea o logica in infiintarea regionalei de la Focsani, adugarea judetului Vaslui are legatura numai cu faptul ca baronul Vrancei vrea sa arate ca este noul lider regional al PSD la concurenta cu Ionel Arsene de la Neamt deoarece Maricel Popa, presedintele PSD Iasi nici nu intra in aceasta discutie neavand nici un cuvant de spus la Bucuresti. Sa reamintim ca si la conducerea Regionalei Vamale a fost numit tot un director sustinut de Arsene si anume Dan Ceausu fostul primar al comunei Dobreni din judetul Neamt.

Regionala Iasi ramane fara baza de productie

Miza preluarii judetului Vaslui este reprezentata insa de faptul ca acolo se afla baza de productie a Regionalei Iasi, adica statiile de productie asfalt si  utilajele de intretinere. Practic Oprisan ia totul iar Regionala Iasi ramane cheala cu un rol aproape decorativ. Este lesne de  inteles ca aceasta sectie de productie este foarte necesara intretinerii actualelor drumuri nationale din Moldova cat si viitoarelor autostrazi.  „Se discuta de ceva vreme despre aceaste reorganizare dar nu intelegem de ce sa plece judetul Vaslui care este mult mai aproape de Iasi. Ar fi mai logica o directie pentru Regiunea de Nord-Est care sa includa si Vasluiul”, a spus Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iasi.

Popa s-a resemnat

Contactat telefonic de jurnalistii Dezvaluirea.ro, Maricel Popa s-a aratat resemnat adaugand ca nu contesta noua reorganizare a Regionalei de Drumuri Nationale. „Discutia este mai veche. Sa ne uitam in curtea noastra ca la Regionala Iasi dureaza si cateva luni emiterea unui aviz. Veneau cei din Vrancea de cateva ori  in 6 luni pentru a obtine un aviz de la Iasi”, a spus resemnat Maricel Popa.

Oprisan se vede deja victorios

Influenta baronului Marian Oprisan in PSD a crescut si mai mult dupa alegerile europarlamentare. Chiar in ziua alegerilor dar si dupa aceea acesta a cerut demisia  lui Dragnea dar si ceilalti membri din conducerea centrala a PSD carora le-a pus in carca rezultatul slab de la alegeri. In acelasi timp, tot dupa alegeri Oprisan a sustinut-o pe Viorica Dancila iar in aceste conditii infiintarea unei Regionale de drumuri la Foscani poate fi vazuta si ca un compromis facut de conducerea centrala a PSD pentru a-i inchide gura lui Oprisan dar si ca o recompensa pentru sustinerea Guvernului. Deja in presa locala din Vrancea, Oprisan promite ca  oamenii sai vor administra mult mai bine drumurile nationale din Moldova. „Cred ca, odata cu infiintarea DRDP Focsani, administrarea drumurilor nationale din regiune va fi una mult mai eficienta si va avea un rol determinant in special pentru reabilitarea si modernizarea drumurilor nationale din regiune, dar si pentru realizarea unor obiective de infrastructura de importanta deosebita cum ar fi realizarea Drumului Expres în regim de autostrada Ploiesti-Buzau-Focsani-Bacau-Pascani-Suceava. Totodata, Directia Regionala de Drumuri si Poduri Focsani va avea o activitate mult mai eficienta daca tinem cont ca distanta dintre Focsani si Galati este una considerabila fata de Iasi”, a declarat Marian Oprisana pentru presa locala din Vrancea.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.