Catastrofă in Justiția ieșeană. Angajații care nu și-au primit salariile au intrat în grevă

1678

Toti grefierii de la instanțele arondate Curţii de Apel Iaşi au demarat astăzi acțiuni de protest prin intreruperea activității si manifestări pe holurile instanțelor nemulțumiti de faptul că nici luna aceasta nu și-au primit salariile in întregime. Toți grefierii au primit circa 75 la sută din salariu. Situația durează din luna aprilie anul acesta de când grefierii nu și-au mai primit salariile în întregime. „Noi grefierii ne-am adresat instanței de judecata pt nelegalitatea cuantumului salarial ori de câte ori am constatat aceasta, am cerut instantelor sa ne recunoască drepturi salariale și avem hotărâri judecătorești definitive care ne-au făcut dreptate. Nu am ales protestele de fiecare data când am fost nedreptățiți si am avut încredere în Justitie. Din anul I al Facultății de Drept știm ca hotărârile judecătorești au putere de lege. În mod paradoxal fix hotărârile noastre nu sunt respectate și nu ne sunt acordate drepturile. Guvernul invoca lipsa banilor cand vine vorba despre acordarea drepturilor categoriei noastre profesionale, astfel ca ne împing la aceasta metoda folosita și de alte categorii de bugetari, protest, intrerupere activitate si greva”, ne-a declarat Lăcrămioara Rusu Cipiniuc, președintele Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial-Filiala Iași.

În instanțele Curții de Apel Iași lucrează 350 de grefieri. Dacă aceștia încetează definitiv activitatea actul de Justiție nu se poate desfășura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.