Condiții inumane, alături de șobolani la Academia de Poliție

298
Sindicatul Europol a reclamat, luni seară, condițiile de cazare ale viitorilor agenți de poliție, în prezent studenți la Academia de Poliție. Viitorii agenți de poliție stau câte 16 în cameră, nu au unde să își realizeze igiena personală, toaletele nu funcționează, apa caldă nu există, iar șobolanii umblă liberi. „Acesta este rezultatul managementului performant din ultimii ani ce a fost promovat la nivelul unei instituții care ar trebui să reprezinte startul unei noi etape din cariera fiecărui viitor polițist ”, au scris pe Facebook reprezentanții Sindicatului Europol.Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție. Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă  nici nu poate fi vorba. Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studenții în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză?”, au evidențiat sindicaliștii. Sindicaliștii au mai precizat că viitorii polițiști trăiesc în condiții mult mai proaste decât în orice penitenciar din România.„Între timp, cei ce nu sunt „capabili” să-i mintă pe studenţi referitor la soluţionarea problemelor de cazare, sunt îndemnaţi să-şi caute alt loc de muncă”, susţin sindicaliştii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.