Panica de coronavirus la Judecatorie. Pe hol era un roman venit din Torino

1585
Judecatoria Iasi
Judecatoria Iasi

Agitatie mare astazi la Judecatoria Iasi intre  orele 10.00 – 11.00 dupa ce Jandarmii care pazesc instanta au aflat ca pe holuri se afla un roman care a venit din Italia, din Torino, in urma cu trei zile. Jandarmii au aflat ca acesta venise sa asiste la un proces care il interesa si l-au indrumat sa se adreseze autoritatilor care se ocupa de gestionarea situatiilor de carantina, in acelasi timp fiind anuntata si conducerea instantei. Vestea s-a raspandit foarte  repede iar avocatii si ceilalti cetateni au inceput sa se agite de teama ca acesta ar fi putut fi infectat cu coronavirus. De altfel, dupa aceea conducerea instantei a si emis un comunicat de presa. „Astăzi, data de 10.03.2020 am fost sesizaţi cu privire la împrejurarea că în holul instanţei a fost depistată şi legitimată o persoană, cetăţean român, întoarsă în ţară din zona Torino-Italia în data 07.03.2020 (înainte de instituirea obligativităţii carantinei) şi care nu prezenta, în mod vizibil, nici unul din simptomele specifice de infectare. Acesta a discutat cu o singură persoană, determinată şi nu a tranzitat alte spaţii (birouri deschise publicului sau săli de şedinţă), fiind prezent exclusiv în holul instituţiei. Față de această situație, s-a procedat la înştiinţarea Direcţiei de Sănătate publică Iaşi pentru luarea măsurilor ce se impun în scopul prevenirii și limitării îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19)”, se arata in comunicatul de presa emis de Judecatorie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.