Culmea Justitiei! Primar corupt ”scos” din puscarie si obligat sa revina unde a furat

2760
Fostul primar Miliare a scapat de inchisoare

@ Decizia a fost luata astazi de Curtea de Apel Iasi @ Initial acest primar a fost condamnat la Tribunal la o pedeapsa de 4 ani cu executare @ Acesta a fost trimis in judecata pentru ca a bagat in buzunare fonduri europene folosind acte false

Primar corupt cu noroc? Sentinta suprinzatoare pronuntata astazi Curtii de Apel Iasi care a decis sa anuleze pedeapsa cu inchisoare pronuntata in urma cu jumatate de an in dosarul de coruptie al lui Iulian Miliare, fostul primar al comunei Berezeni din judetul Vaslui. Astfel, in conditiile in care a fost trimis in judecata pentru ca a bagat in buzunare fonduri europene folosind acte false, iar la Tribunal a fost condamnat la 4 ani cu executare astazi Curtea de Apel Iasi a decis sa-i reduca pedeapsa la 3 ani cu suspendare si sa-l oblige sa munceascca 120 de zile in folosul comunitatii. Culmea, acesta este obligat sa munceasca la Primaria Berezeni adica la institutia pe care a condus-o cand a savarsit infractiunile economice pentru care a fost trimis in judecata de DNA Iasi. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata în folosul comunitatii pe o perioada de 120 de zile, fie la o institutie din cadrul Primariei comunei Berezeni, fie în cadrul Primariei municipiului Vaslui, institutie ce va fi stabilita de catre consilierul de probatiune ca urmare a evaluarii efectuate”, se arata in sentinta (vezi aici sentinta) Curtii de Apel.

Complicii au fost achitati

Acesta nu mai este in prezent primar al comunei dar va fi obligat sa lucreze pentru primarie. De asemenea in conditiile in care complicii primarului au fost initial condamnati la Tribunal, ce-i drept la pedepse cu inchisoarea cu suspendare (cate 3 ani) astazi acestia au fost achitati. Este vorba despre Lascar Prajica, contabilul Primariei Berezeni, Neculita Margarint (seful unei ferme agricole de pe Valea Prutului) si Dorel Chirila, reprezentant alAsociatiei Crescatorilor de Animale “Gospodarul Zootehnist” Berezeni. Insa toti cei patru inculpati au fost obligati sa restituie subventiile încasate ilegal, adica 978.072 lei, suma la care se vor adauga si unele penalitati pana cand vor fi achitate.

Acuzatiile DNA

Faptele s-au petrecut in cel de-al al patrulea mandat de primar a lui Iulian Miliare. Potrivit procurorilor, în perioada 2007 – 2010, Miliare Iulian, în calitate de presedinte al Asociatiei crescatorilor de animale “Gospodarul Zootehnist” si de primar al comunei Berezeni, judetul Vaslui, a depus la APIA Vaslui acte si documente false pentru a incasa subventii europene pentru pasune si animale. Acestia au falsificat si tabele cu numarul de animale, listele cu membrii Asociatiei etc. Valoarea subventiilor incasate cu ajutorul acestor acte false este de 978.072 lei. Din intreg prejudiciul Miliare trebuie sa returneze jumatate, ceilalti complici chiar daca au fost achitati, trebuie sa returneze 40 la suta iar asociatiei ii revine 10 la suta.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.