Update! La loc comanda! Pelerinii nu au voie in oras, amenzi pentru autocarele care aduc credinciosi

4542
aglomeratie Sfanta Parascheva
aglomeratie racla Sfanta Parascheva

In urma deciziei luate ieri de Comitetul National de Urgenta care prevede ca la pelerinaje pot participa numai localnicii autoritatile judetene au fost nevoita sa se conformeze. Astfel, la racla Sfintei Parascheva vor putea ajunge numai iesenii. Jandarmii si politia vor organiza filtre in acest sens. Mitropolia va trebui sa transmita astazi autoritatilor judetene daca mai scot moastele din Catedrala Mitropolitana. Reamintim ca pana la decizia luata la Bucuresti autoritatile judetene nu impusesera nici o interdictie pentru pelerinaj.

Stirea initiala:

Iasul ca-n Feudalism: se inchid restaurantele si teatrele dar se permite inghesuiala la Racla

@ Comitetul judetean pentru Situatii de Urgenta a decis astazi sa suspende pentru o saptamana in perioada 06.10.2020 – 12.10.2020 inclusiv activitatea restaurantelor si barurilor cu activitate in interior din cauza numarului mare de cazuri de imbolnaviri cu Covid 19 @ Restrictia este valabila in municipiu si in alte 11 comune din judet @ Mai mult pentru  aceiasi perioada este suspendata si activitatea teatrelor si cinematografelor @ In schimb li se va permite pelerinilor sa se aseze cu miile la coada si mai mult sa sarute racla Sfintei Parascheva

Politicienii si sefii administratiei locale au dat astazi dovada de maxima obedienta fata de dorintele inaltilor prelati ai Bisericii adoptand o decizie cel putin controversata legata de restrictiile din urmatoarea perioada, aplicate pe fondul pandemiei Covid 19. Astfel, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a decis sa inchida pentru o saptamana restaurantele, barurile si cafenelele de interior dar si teatrele si salile de noroc dar nu au impus nici o restrictie legate de multimea de pelerini care se aduna la Mitropolie si la coada pentru racla Sfintei Parascheva. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiul Iași (1,61) și comunele Aroneanu (1,92), Costești (1,66), Mădârjac (1,81), Miroslava (1,66), Moțca (2,03), Plugari (1,73), Răchiteni (1,52), Rediu (2,47), Tomești (1,82), Țuțora (1,80) și Valea Lupului (3,77) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori, se suspendă în perioada 06.10.2020 – 12.10.2020, inclusiv”, se arata in decizia Comitetului.

Aceeasi restrictie este valabila pentru teatre, cinematografe si alte evenimente culturale dar si pentru salile de jocuri de noroc. „Spectacolele și/sau concertele, evenimentele culturale din municipiul Iași (1,61) și comunele Aroneanu (1,92), Costești (1,66), Mădârjac (1,81) și Miroslava (1,66), Moțca (2,03), Plugari (1,73), Răchiteni (1,52), Rediu (2,47), Tomești (1,82), Țuțora (1,80) și Valea Lupului (3,77), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1,000 locuitori, sunt interzise în perioada 06.10.2020 – 12.10.2020”, se mai arata in decizie.

hotarare comitet situatii de urgenta
hotarare comitet situatii de urgenta

 

Spitalele sunt pline

In schimb, nu li se va interzice pelerinilor sa pupe si sa atinga racla. Asta in conditiile in care in spitalele suport Covid 19 nu mai sunt locuri libere. Asta deoarece in municipiul Iasi in ultimele zile in fiecare zi s-au inregistrat peste 100 de infectari. „La un moment dat nu era nici un pat liber in zona de confirmati la nici un spital. Astazi impreuna cu Directia de Sanatate Publica am alocate inca 6 paturi de terapie intensiva la CFR. De asemenea ni s-a mai alocat inca un pavilion la Spitalul Sfantul Spiridon. In perioada urmatoare orasul se va aglomera de aceea insist ca cei care se vor aseza la rand la racla sa patreze distanta si sa poarte masca”, a spus Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Boli Infectioase Sfanta Parascheva din Iasi.

Astazi in spitalele din Iasi erau 407 persoane internate cu infectie Covid.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.